Samadhi-Constiinta cosmica

Poemul- Samadhi-Paramahamsa YoganandaÎntunericul şi lumina s-au stins amândouă,

Aripile întristării s-au evaporat,

Bucuriile efemere au fugit ca nişte iuţi corăbii,

Mirajul simţurilor nu mai există acum pentru mine.

Boală sau sănătate, ură, iubire sau moarte,

Umbre deşarte pe ecranul dualităţii - toate acestea nu mai sunt.

Sarcasmul, hohotele de râs, vârtejurile de melancolie,

S-au topit într-un singur ocean preafericit.

Meditaţia, această baghetă magică,

A liniştit furtuna iluziei maya.

Universul, vis uitat, aşteaptă din subconştient,

Gata să-mi invadeze nou-trezita memorie divină.

Trăiesc fără umbra cosmică,

Ea nu mai există, dincolo de regretul meu vag;

Aşa cum marea există fără valuri,

Dar ele nu respiră fără mare.

Vise, veghe, somnul profund,

Trecutul, prezentul şi viitorul, nu sunt pentru mine

Decât un etern prezent: Eu, Eu, pretutindeni.

Planetele, stelele, galaxiile sau Pământul,

Mii de cratere în flăcări, cataclisme seismice

Creuzete gigantice ale creaţiei!

Gheţari de raze cosmice, fluxuri incandescente de electroni.

Gânduri ale tuturor oamenilor, trecute, prezente sau viitoare,

Fiece fir de iarbă, eu însumi, întreaga omenire

Fiece particulă de pulbere cosmică,

Mânia, lăcomia, binele, răul, mântuirea, ispita,

Le-am înghiţit, le-am transmutat

Într-un vast ocean - sânge al Fiinţei mele infinit dilatate!

O bucurie extatică, născută din meditaţie,

Îmi orbeşte ochii înecaţi în lacrimi,

Izbucneşte în flăcări nemuritoare de fericire,

Topindu-mi lacrimile, ţesuturile, toată fiinţa.

Tu eşti eu, eu sunt Tu!

Cunoaşterea, Cunoscătorul, Cunoscutul nu sunt decât un Unic Tot!

Exaltare calmă, neîntreruptă, din eternitate, pace mereu proaspătă!

SAMADHI, beatitudine dincolo de orice imaginaţie!

Tu nu eşti o stare inconştientă,

Palid produs al unui cloroform mental;

Tu mi-ai lărgit, o SAMADHI, câmpul conştiinţei

Dincolo de limitele corpului meu muritor,

Până la ultimile frontiere ale Eternului!

Acolo Eu, Oceanul Cosmic,

Contemplu micul ego plutind în Mine.

Rândunica, fiecare grăunte de nisip, ele nu scapă vederii Mele.

Întreg spaţiul pluteşte ca un iceberg în marea Mea minte.

Container colosal, Eu, alcătuit din toate lucrurile.

Din meditaţia dată de guru, profundă, prelungită, însetată

Soseşte acest SAMADHI ceresc.

Aud murmurul ultimilor atomi,

Pământul întunecat, munţii, valurile - toate devin fluide.

Mările se evaporă ca nebuloase cosmice!

AUM suflă deasupra aburilor îndepărtându-le vălurile;

Oceanul se revelează ca electroni luminoşi,

Şi, deodată, sunetul tobei cosmice,

Transformă lumina fizică în Lumina eternă,

A beatitudinii care pătrunde totul.

M-am născut din bucurie, trăiesc în bucurie, mă dizolv în ea

Ocean mental, beau valurile creaţiei.

Patru văluri: solidul, lichidul, vaporii, lumina,

Se ridică.

Eu însumi sunt una cu Marele Eu.

Adio, efemere umbre ale amintirii muritoare.

Cerul spiritului meu este imaculat,

Fie deasupra, dedesubtul sau înaintea mea.

Nu mai formez decât o singură rază cu eternitatea.

Bucuria mea, uşoară ca un balon, a străpuns norii,

Iată-mă devenit Însuşi Oceanul Bucuriei!