FMI sub comanda directa a cabalei intunecate(reptilieni hibrizi)
vezi si primul post tv online care raspunde cautarilor spirituale autentice!!!http://misatv.ro/
vezi si lista cu recipientele puse la vanzare si care contin Initium versus Ametoctradin
FMI – armata de cucerire si subjugare a natiunilor
Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage bani din circulaţie. Capitaluri enorme rămâneau astfel fără să fie folosite, sustrăgându-se în acest fel banii statului, care era până la urmă obligat să se adreseze acestor capitaluri pentru a avea bani. Aceste împrumuturi măresc în final cu foarte mult datoriile statului prin plata ulterioară a dobânzilor. Concentrarea aproape de neimaginat în trecut a industriei în mâinile capitaliştilor, care au distrus şi vor distruge complet mica industrie, a absorbit nu numai toate forţele poporului ci şi pe acelea ale statelor actuale.Orice împrumut pe care îl solicită dovedeşte d
in plin slăbiciunea statului respectiv şi neînţelegerea drepturilor sale. În viziunea noastră împrumuturile stau permanent deasupra capetelor guvernanţilor precum o sabie a lui Damocles, iar aceştia, în loc să ia de la popor banii de care au nevoie, printr-un impozit temporar, vin cu mâna întinsă precum milogii ca să cerşească de la acele capitaluri uriaşe c
are au fost şi sunt ale noastre. Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile "luări de sânge" benevole.
Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi. Dacă nesăbuinţa atât de evidentă pentru noi a conducătorilor de stat, în ceea ce priveşte afacerile statului şi prostia crasă persoanelor cu funcţii importante de conducere precum şi coruptibilitatea miniştrilor au încărcat ţările lor de datorii uriaşe pe care cel mai adesea acestea nu le pot restitui, trebuie să ştiţi că toate acestea ne-au costat bani şi au implicat eforturi. Hârtiile industriale (acţiunile) vor fi apoi cumpărate chiar de guvern care, din simplu tributar de impozite - cum este acum -, se va transforma mai târziu în împrumutător din calcul. O astfel de măsură abilă va face totdeauna să înceteze stagnarea banilor şi parazitismul şi va sugruma gradat presa, fiindcă trebuie să aveţi în vedere că aceste lucruri ne sunt foarte de folos atât timp cât noi nu avem puterea la nivel planetar; dar reţineţi că ele nu vor mai fi deloc de dorit atunci când o vom dobândi. Calculele pe care le vom prezenta atunci vor fi clare la momentul oportun şi ele vor pune astfel capăt abuzurilor de care la ora actuală noi ne folosim cu abilitate şi îndrăzneală pentru a dobândi puterea, fiindcă trebuie să vă fie clar că toate acestea nu vor fi tolerate sub conducerea noastră planetară unică. Conducătorii pe care chiar noi îi povăţuiam altădată să se distreze cât mai mult şi cât mai des pe banii statului prin recepţii, etichetă, serbări, cadouri nu erau decât un paravan al nostru. Dările de seamă prezentate periodic de favoriţii lor erau în realitate făcute de agenţii noştri şi ele făceau promisiuni mincinoase şi îmbucurătoare asupra viitorului cum că acesta va aduce importante economii şi mari ameliorări... Economii de ce anume? De noi împrumuturi?... Aşa ar fi putut cei lucizi şi inteligenţi să-i întrebe dacă ar fi fost astfel, dar nefiind, ei nu-i întrebau pe aceia care le citeau dările de seamă şi proiectele care veneau şi vin în continuare de la noi...
AGENDA MASONICA A PROTOCOALELOR SIONULUI PRECIZEAZA VOALAT ACTIUNEA ACESTEI ORGANIZATII- FMI AL XX-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC -iata un citat semnificativ:
sursa:http://piatza.net/fmi-armatadecuceriresisubjugareanatiunilor
Strategiile Fondului Monetar Internaţional au dus la eşecuri vizibile în multe ţări, iar statele care merg bine azi, care realizează creşteri economice, au refuzat acorduri cu FMI.
“Ce au în comun China şi Botswana? Ei bine, nici una nu are un program FMI, ambele s-au dezvoltat pe strategii proprii. Strategia FMI pune accentul pe privatizare, liberalizare şi macrostabilizare, ignorând orice altceva. Pentru China însă, prioritară a fost crearea a câteva milioane de locuri de muncă în fiecare an. Guvernul a ţinut dobânzile foarte jos, pentru ca oamenii să pornească noi afaceri. În ţările în care există programe FMI, dobânzile sunt atât de ridicate, încât nici dacă ar exista acolo condiţiile din SUA, oamenii tot nu ar împrumuta bani să facă afaceri. Şi atunci, cum să se dezvolte aceste ţări?” Citatul aparţine lui Joseph Stiglitz, câştigătorul premiului Nobel pentru Ştiinţe Economice în 2001.
Analiştii economici spun că în 1997, criza financiară asiatică a fost provocată de o deschidere a pieţelor de capital care a dus la un aflux rapid de fonduri străine. Această situaţie a fost susţinută cu vigoare de Departamentul trezoreriei de stat american, împotriva faptului că ţarile interesate dispuneau de dobânzi la împrumuturile interne crescute şi nu aveau nevoie neaparată de marirea împrumuturilor lor externe.
Economistul şef al Băncii Mondiale din acea perioadă şi laureat al Premiului Nobel, Joseph Stiglitz a remarcat că : artizanii acestei politici nu au dispus de nici un fel de studiu care să demonstreze că deschiderea pieţei de capital avea să ducă la creştere economică. În cazul Asiei, măsurile au dus la efect contrariu. În perioada anilor 1996 si 1997 s-a realizat o inversare a fluxului finanţelor de circa 11% din PIB-ul Coreei de Sud, Malaieziei, Filipinelor şi Tailandei. Părăsirea acestor ţări de către fondurile financiare a dus la prăbuşirea monedelor locale şi a declanşat o panică financiară, spune Mark Waisbrot codirector al “Center for Economic and Policy Research”, Washington, preluat de www.cepr.net .
Washington-ul a intervenit prin mijloace diferite şi a reuşit să transforme criza într-un proces de declin economic regional grav. Mai întâi Trezoreria a convins Japonia să-şi abandoneze propunerea iniţială a realizării unui fond monetar asiatic care ar fi furnizat zonei cel puţin 100 miliarde de dolari pentru a stabiliza monedele înainte ca acestea să înceapă o cădere liberă. Apoi, FMI a impus o politică de austeritate fiscală şi monetară inutilă economiilor în criză. Aceasta s-a realizat prin dobânzi imense: de până la 80% în Indonezia. S-au mai realizat şi alte erori importante care au dus la rezultatul acesta dezastruos. În 1998 economia indoneziană a avut o cădere de 13.7% iar cea a Tailandei de 10 %. Criza asiatica s-a extins mai întâi în Rusia apoi în Brazilia. Aceasta a ilustrat un alt efect pervers al liberalizării temerare a investiîiilor din perioada aceea: o panică se poate propaga la toate ţările care au cea mai mica relaţie comerciala comună. Comportamentul solidar al investitorilor este suficient pentru declanşarea crizei. Încă o dată intervenţia FMI a agravat situaţia. În Rusia şi Brazilia Organizaţia a insistat pentru menţinerea unor rate de schimb supraevaluate, susţinându-le cu ajutorul unor împrumuturi considerabile ( 42 miliarde de dolari pt. Brazilia ) şi de dobânzi crescute ( până la 170% ) în Rusia. În ambele ţări monedele s-au prăbuşit, producţiile s-au redus şi ţările respective sunt considerate drept datornice, fără nici un fel de câştig din punct de vedere economic, ca urmare a tranzacţiilor efectuate. Singurul argument al FMI pentru menţinerea nivelelor de schimb supraevaluate era acela ca o prabuşire a acestuia ar fi dus la hiperinflaţie. Dar nu a avut lor niciun fel de hiperinflaţie iar cele două economii au reacţionat foarte pozitiv la devalorizarea monetară, Rusia a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii 20 de ani in 2000 ( 8,3%).
Acest scenariu s-a repetat mai recent în Argentina unde guvernul a evitat sa regleze grelele datorii pe care le-a acumulat menţinând timp de 4 ani de recesiune aceeaşi rată de schimb, triplând dobânzile şi împrumutând de la FMI considerabila suma de 40 miliarde de dol. Pentru a înţelege absurditatea acestui gest, imaginaţi-vă că SUA ar împrumuta 70% din bugetul sau federal pentru a evita ca dolarul, supraevaluat, să se prăbuşească, explică Mark Waisbrot.
Economiile de tranziţie sunt un caz particular, dar ele ilustrează pagubele monumentale la care se ajunge atunci când sunt lăsate elitele americane să creeze o nouă societate. Astfel, în numai câtva ani Rusia a pierdut până la jumatate din venitul său naţional după ce a adoptat terapia de şoc recomandată de FMI în 1992. În ciuda faptului că FMI a încercat să dezmintă, Rusia a urmat cu adevarat acest program, incluzând şi politica de liberalizare imediată a preţurilor (care a dus la o inflaţie de 520% în trei luni) si de privatizare rapida a industriei. Guvernul a îndeplinit cea mai mare parte a obiectivelor fiscale şi monetare ale FMI, cel puţin până când economia s-a prăbuşit până la nivelul în care trocul a devenit moneda de schimb preferată a populaţiei. Rezultatul: o nouă ţară subdezvoltată cu un venit pe cap de locuitor mai mic decât al Mexicului; în afară de perioadele de război şi dezastrele naturale, aceasta a fost cea mai gravă prăbuşire economică din toată istoria.
http://revolutiaiubirii.wordpress.com/2009/09/04/piramida-si-ochiul-atotvazator/
CUM FMI – FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL DISTRUGE NAŢIUNILE
Unul dintre marii jurnalisti de investigatii din Marea Britanie publica pe 19 martie 2002 un interviu cu laureatul Premiului Nobel pentru Economie Joseph Stiglitz, fost economist sef al Bancii Mondiale. Tema interviului: cum globalizarea corporatista s-a realizat gresit.“A condamnat oamenii la moarte” spune Stiglitz. Briliantul batran agent vine din zona rece (zona diavolului), trece in tabara noastra si, in ore indelungate, isi goleste memoria de ororile comise in numele unei ideologii politice de care, acum, isi da seama ca este total gresita si putreda.
[…] Joseph Stiglitz a fost economist sef al Bancii Mondiale. In mare parte, noua ordine economica mondiala reprezinta teoria sa pusa in practica.
Interviul este luat atat in Londra, cat si in Washington, in aprilie 2001, in timpul reuniunii Bancii Mondiale si a Fondului Monetar International. Stiglitz a fost tinut dincolo de cordoanele de politie ca orice alt protestatar. Insiderul este acum un outsider.
In 1999 Banca Mondiala il concedia pe Stiglitz. Economistul nu a avut voie sa iasa in liniste la pensie. Secretarul trezoteriei SUA, Larry Summers, se pare, a cerut excomunicarea publica a acestuia. Stiglitz isi exprimase deja dizidenta fata de actiunile Bancii Mondiale.
In Washington, Stiglitz a acordat interviuri in exclusivitate pentru „the Observer” si „Newsnight” despre realitatea, adesea ascunsa, activarii (muncii) pentru Fondul Monetar International, Banca Mondiala si detinatorul a 51% din banci, respectiv Trezoreria SUA. Din aceste trei mari institutii, pe surse (nu prin Stiglitz), s-au obtinut documente “confidentiale”, ce nu pot fi facute publice decat cu acordul Bancii Mondiale.
Stiglitz l-a ajutat pe jurnalist sa traduca unul dintre documente, respectiv “Strategia de Asistenta pentru o Tara”. Exista o politica de asistenta strategica pentru fiecare tara saraca, realizata, spune Banca Mondiala, dupa o investigare atenta a tarii respective. Conform lui Stiglitz insa, “investigatia” staff-ului bancii se limiteaza in inspectarea hotelurilor de 5 stele ale tarii respective. Investigatia se incheie atunci cand staff-ul se intalneste cu o serie de „cersetori”, cum ar fi un ministru de finante prins la mijloc si caruia i se inmaneaza un “acord de restructurare” pre-definit in schimbul semnaturii sale “voluntare”.
Fiecare economie a unei natiuni este analizata individual si pe urma, spune Stiglitz, Banca inmaneaza fiecarui ministru aceeasi 4 pasi sub forma de program.
Pasul 1 este Privatizarea care, conform lui Stiglitz, poate fi numita “MITArizare”.
Decat sa se opuna vanzarii industriilor de stat, liderii accepta flagelarea electricitatii si a companiilor de apa. De asemenea, trebuie mentionat ca Stiglitz specifica faptul ca, in tarile respective, Banca Mondiala solicita reducerea la tacere a vocilor critice la adresa sa. “Poti spune ca oficialii tarilor stau cu ochii cascati la cei 10% comision care se varsa direct in conturile lor din Elvetia, bani pe care ii primesc pentru simplul fapt ca rad cateva miliarde din pretul de vanzare a bunurilor nationale. Iar guvernul SUA stie aceste lucruri, cel putin in cazul cel mai cunoascut de “Mita rizare” al tuturor timpurilor: Vanzarea Rusiei din 1995: “Punctul de vedere al Trezoreriei SUA a fost “acest lucru este bun” atata vreme cat il dorim pe Yeltsin reales. Nu ne intereseaza daca alegerile sunt corupte. Noi vrem ca banii sa merga la Yeltzin” prin mita pentru campania sa electorala.
Stiglitz nu este un conspirator nebun care vorbeste despre „Elicopterele Negre” din teoriile conspirative. Omul a fost si a lucrat o vreme chiar in mijlocul jocului, ca membru al Cabinetului Bill Clinton si ca presedinte al Consiliului Consilierilor Economici.
Cel mai mare rau, dupa Stiglitz, facut Rusiei a fost cel de sustinere de catre SUA a oligarhilor care au furat activele industriale ale tarii. Efectul a fost ca prin schema coruptiei s-a redus la jumatate output-ul national, cauzandu-se depresie si foamete.
Dupa “MITArizare”, pasul 2 al FMI/Banca Mondiala intr-un singur plan realizat pentru toti, de salvare, este “Liberalizarea pietei de capital”. In teorie, deregularizarea pietei de capital permite capitalului investit sa se miste prin intrari si iesiri. Din nefericire, cum s-a intamplat in Indonezia si Brazilia, banii doar au iesit si tot au iesit. Stiglitz numeste acest fenomen ciclul “banilor fierbinti”. Banii intra pentru speculatii in moneda nationala si in imobiliare, iar in momentul in care apare cea mai mica problema…capitalul fuge. Rezerva unei natiuni se poate scurge in cateva zile, chiar si cateva ore… Si cand acest lucru se intampla, tarile doresc sa ii faca pe speculatori sa returneze capitalul national prin diverse actiuni… FMI.. ce face? cere natiunilor sa creasca rata dobanzii la 30%, 50% si 80%.
“Rezultatul a fost previzibil”, spune Stiglitz, pentru valul banilor fierbinti din Asia si America Latina. Cresterea ratelor a dus la daramarea valorii proprietatilor in Asia si America Latina, distrugand productia industriala si secand trezoreriile nationale.
In acest moment, FMI trage natiunile care abia mai gafaie in Pasul al 3-lea: Piata bazata pe preturi, un termen fantezist pentru cresterea preturilor la alimente, apa si gaz. Acest pas duce la pasul 3 ½ pe care Stiglitz il numeste “Dezordinea FMI”.
Dezordinea FMI este extrem si dureros de predictibila. Cand o natiune este cazuta, FMI se foloseste de acest lucru si suge ultimele picaturi de sange din acestea. „Au dat drumul la caldura pana intregul cazan a sarit in aer”, spune Stiglitz. Ca atunci cand FMI a eliminat subventiile la mancare si incalzire pentru populatia saraca din Indonezia in 1998. In Indonesia au izbucnit o serie de rascoale. Exista si alte exemple – rascoalele din Bolivia pentru pretul apei din aprilie 2000 si februarie 2001. Rascoalele din Ecuador pentru cresterea pretului la gazele naturale, pret impus de catre Banca Mondiala. Ai avea impresia ca rascoalele sunt prevazute si ele in plan. Si sunt!
Stiglitz nu stia acest lucru despre documentele primite de BBC si de „the Observer” si obtinute din interiorul Bancii Mondiale, pe care statea stampilat: “confidential”, “restricted”, “not to be disclosed”. Uitandu-ne la documentele “Strategiei de Asistenta” pentru Ecuador, Banca Mondiala mentioneaza de cateva ori – cu o precizie extrem rece – ca se asteapta la “nemultumiri sociale” (termen birocratic pentru a descrie o natiune in flacari).
Nu este suprinzator. Raportul secret mentioneaza ca planul SUA de a face ca dolarul sa devina moneda nationala in Ecuador a trimis 51% din populatie sub limita saraciei. Planul de “asistenta” al Bancii mondiale vine in intampinarea si rezolvarea nemultumirilor sociale si suferintelor cauzate prin intermediul “rezolvarii politice” si a preturilor si mai crescute.
Rascoalele FMI (si prin rascoale inteleg demonstratii pasnice dispersate cu gloante, tancuri si caz lacrimogen) au cauzat inca o panica ce a dus la o noua fuga a capitalului si faliment guvernamental. Aceasta incendiere economica are si partea ei buna. Corporatiile straine pot achizitiona bunurile ramase, cum ar fi concesiuni de mine ori porturi la preturi minime.
Stiglitz specifica ca FMI si Banca Mondiala nu sunt jucatori ai economiilor de piata fara inima. FMI a stopat “subventionarea” achizitiei de alimente in Indonezia “atunci cand bancile aveau nevoie de o garantie, o interventie (pe piata) binevenita”. FMI a sterpelit zeci de miliarde de dolari pentru a salva finantatorii si, in consecinta, bancile americane si europene de la care se imprumutaseara.
Apare asadar un model. Exista o multime de loseri ai sistemului, insa doar un castigator: bancile vestice si Trezoreria SUA, care, din acest clocot international, realizeaza o gramada de bani. Stiglitz povesteste jurnalistului britanic de intalnirea sa, nefericita, cu noul presedinte, la acea vreme, al Etiopiei. Stiglitz lucra la Banca Mondiala. Intalnirea a avut loc la primele alegeri democratice ale natiunii. Banca Mondiala si FMI au ordonat Etiopiei sa transfere banii de ajutor in contul lor de rezerva al Trezoreriei SUA. Trezoreria plateste o dobanda de 4%, in vreme ce natiunea imprumutase dolari SUA la o rata de 12% pentru a-si hrani populatia. Noul presedinte l-a implorat pe Stiglitz sa-l lase sa utilizeze banii pentru a reconstrui natiunea. Dar nu, prada a intrat direct in casa de bani a Trezoreriei SUA.Se ajunge la Pasul 4. FMI si Banca Mondiala numesc “comert liber” “strategia lor de reducere a saraciei”. Acesta este un comert liber realizat dupa standardele Bancii Mondiale si ale Organizatie Mondial a Comertului (WTO). Stiglitz ca insider compara comertul liber aplicat de WTO cu Razboaiele Opiului. “Si in acele razboaie era vorba despre deschiderea pietelor” spune Stiglitz. Ca si in secolul 19, europenii si americanii de azi sparg barierele pentru a vinde in Asia, America Latina si Africa, in vreme ce isi baricadeaza propriile piete impotriva agriculturilor din lumea a treia.
In razboaiele opiului, vestul utiliza blocade militare pentru a forta deschiderea pietelor pentru comertul neechilibrat practicat de el. Astazi, Banca Mondiala poate ordona o blocada financiara care are aceleasi consecinte ca o blocada militara (uneori chiar la fel de mortala).
Stiglitz este impresionat neplacut in special de tratatul impus de WTO in ce priveste drepturile de proprietate (acesta are acronimul TRIPS). Prin acesta, spune Stiglitz, noua ordine mondiala “a condamnat oamenii la moarte” prin impunerea de taxe si impozite incredibil de mari ce trebuie platite companiilor farmaceutice pentru medicamentele lor de brand. “Nu le pasa” spune economistul, “daca oamenii traiesc sau mor”.
Jurnalistul britanic spune sa nu fiti confuzi de amestecarea in aceeasi discutie a FMI, Bancii Mondiale si a WTO. Sunt masca interschimbabila a aceluiasi sistem guvernamental, spune el. Sunt cunoscuti sub denumirea de “declansatori”. Obtinerea de la Banca Mondiala a unui imprumut pentru o scoala, de exemplu, “declanseaza” automat acceptarea tuturor “conditiilor” – o medie pe natiune de 111 – impuse de Banca Mondiala si FMI. De fapt, spune Stiglitz, FMI solicita de cele mai multe ori conditii mult mai austere decat regulile oficiale ale WTO.
Cea mai mare grija a lui Stiglitz este aceea ca planurile Bancii Mondiale, realizate in mare secret si conduse de o ideologie absolutista, nu sunt niciodata facute publice si dezbatute. Programul de reducere a saraciei “submineaza democratiile”…. Productivitatea Africii, sub mana protectoare a FMI, s-a dus pe apa sambetei….
Jurnalistul intreaba: Este vreo natiune care a evitat o asemenea soarta? Da, spune Stiglitz, Botswana. Ce au facut? I-au spus FMI-ului sa isi faca bagajele.
Jurnalistul spune ca l-a intrebat pe Stiglitz cum ar ajuta el statele sa se dezvolte? Stiglitz propunea reforme radicale ale pamantului, un atac in inima marilor proprietari de terenuri si asupra chiriilor camataresti percepute in intreaga lume de catre acesti oligarhi (cca. 50% din culturile unui chirias al terenului).
Stiglitz a vorbit public si si-a pus postul si cariera in pericol in momentul in care a realizat marele esec al FMI si al Bancii Mondiale de a pune in practica politicile economice. Si dupa ce gresesc…, spune economistul, continua sa solicite punerea in practica a acelorasi politici.
“Este un pic ca in Evul Mediu” spune Stiglitz… “Cand doctorilor le murea un pacient spuneau: E…i-am oprit sangerarea mult prea devreme…mai avea un pic de sange”.
(Extras din cartea lui Greg Palast “The Best Democracy Money Can Buy”)s
Dezvăluirile incendiare ale unui bancher elveţian despre acţiunile criminale pe care le realizează grupul Bilderberg
SURSA:http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6727
Un bancher elveţian, care a participat la întruniri ale grupului şi care tocmai de aceea preferă să-şi păstreze anonimatul, a acordat în luna mai la Moscova un interviu incendiar redactorilor de la publicaţia Noviden. Conform mărturiei elveţianului, grupul Bilderberg se foloseşte de băncile elveţiene pentru a finanţa răsturnări de guvern, falimentarea unor ţări, corupţia unor oficiali şi chiar uciderea unor persoane care au putere să se opună politicilor grupului.
Nu toţi participanţii la întrunirile Bilderberg au cunoştinţă de aceste lucruri, pentru că şi în sânul grupului de elită, la fel ca şi în sânul francmasoneriei, există unele „bisericuţe”. Josef Ackermann, director executiv al Deutsche Bank şi membru al comitetului de vârf al Bilderbergilor este acuzat de bancherul elveţian că orchestrează multe dintre aceste activităţi oculte. Ideea care îi este cea mai dragă lui Ackermann şi la care lucrează acum asiduu este cenzurarea totală în cel mai scurt timp a internetului.
I: Ce puteţi să ne spuneţi despre activităţile dvs. ca bancher?
R: Am lucrat în sistemul bancar elveţian ani îndelungaţi, chiar şi ca director al uneia dintre cele mai puternice bănci. Atunci am fost implicat în plata pentru asasinarea unui preşedinte de stat. Am participat la întrunirea directorilor băncii, în care s-a hotărât să se plătească pentru această acţiune. Asta m-a dat peste cap rău de tot. Un serviciu secret străin a trimis o cerere scrisă de mână prin care solicita plata unei sume pentru o persoană care lichidase un preşedinte! Şi nu a fost singurul caz de acest fel. Am primit o seamă de astfel de cereri scrise de mână din partea unor servicii secrete, care aveau fonduri pentru organizarea de revoluţii ori pentru ucideri la comandă. Eu confirm ceea ce a scris John Perkins în cartea sa „Confessions of an Economic Hit Man”. Există un sistem financiar pentru astfel de operaţiuni şi unele bănci elveţiene fac parte din el.
I: Ne poţi spune despre ce bănci este vorba şi cine anume din aceste bănci este implicat?
R: Este vorba de una dintre cele trei bănci elveţiene din vârf la timpul asasinării acelui preşedinte din lumea a treia. Mai mult, nu-mi risc viaţa. Eram mai multe persoane la adunare când cineva a venit cu acea cerere şi, cum era vorba de o sumă mare cash, a trebuit să se facă o informare sumară a speţei. După care directorii au zis „O.K!”
I: Ce fel de fonduri erau acestea?
R: Speciale! Codificate. Cifrul veneau odată cu cererile. Aşa funcţionau, conform înţelegerilor la vârf. Cererile care deblocau cele mai mari sume erau scrise de mână! Trebuiau descifrate. Ele conţineau sume de bani pentru asasinate, pentru organizarea de greve, de revolte şi pentru finanţarea unor partide de opoziţie în diverse ţări. Ştiu membri ai grupului Bilderberg care sunt implicaţi în aşa ceva.I: Măcar ne puteţi spune în ce decadă se întâmplau astfel de operaţiuni?
R: În anii ’80.
I: Aveaţi vreo problemă să lucraţi cu astfel de fonduri?
R: O mare problemă. Nu mai puteam să dorm. De-asta am şi părăsit banca până la urmă. Erau implicaţii periculoase. Cei care organizaseră fondurile erau membri ai unor servicii secrete, cele mai multe din ţări vorbitoare de limba engleză. Trebuia să plătim criminali care ucideau oameni ce se opuneau planurilor Bilderberg, FMI şi Băncii Mondiale, de exemplu.
I: De ce ne acordaţi acest interviu? Sau de ce ni-l acordaţi acum?
R: Pentru ca Bilderbergii se întrunesc anul acesta în Elveţia. Pentru că situaţia mondială devine din ce în ce mai critică şi pentru că băncile elveţiene sunt implicate în acţiuni lipsite de etică, dispunând de fonduri aflate în afara oricărui control financiar şi e vorba de sume cu multe, multe zerouri.
I: Miliarde?
R: Mii de miliarde, în afara taxelor! Ceea ce se întâmplă este împotriva sistemului elveţian al valorilor, bazat pe încredere, bunăvoinţă şi neutralitate. Am asistat la discuţii care sunt împotriva principiilor democratice. Directorii băncilor elevetiene nici nu mai sunt elveţieni, ci vin din afară, majoritatea anglo-saxoni, americani, britanici care nu respectă neutralitatea declarată a elveţienilor. Aceştia distrug Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda şi Elveţia, care este ţinta acum, când nu mai au nevoie de ea. Josef Ackermann este cetăţean elveţian, dar este în fruntea unei bănci străine şi se foloseşte de putere ca să distrugă.
I: Oamenii despre care ne-aţi vorbit vor fi prezenţi anul acesta la întrunirea Bilderbergilor de la St. Moritz?
R: Categoric. Dispun de sume enorme de bani şi au un plan. Vor distruge economia Europei şi vor construi alta în China. Până atunci, au deschis pieţele europene pentru mărfurile chineze. Sistemele de învăţământ europene cad, iar noua generaţie va şti din ce în ce mai puţin. Asta va distruge Europa pe termen lung.
I: Credeţi că întâlnirea din Elveţia de anul acesta are valoare simbolică? În 2009 s-au întâlnit în Grecia, în 2010 în Spania, iar acum, aceste ţări sunt pe marginea prăpastiei. Credeţi că aşa o să se întâmple şi cu Elveţia?
R: Este un obiectiv al lor. Elveţia nu este în UE, nici în „zona euro” şi categoric nu este controlată de la Bruxelles. Vorbesc de Elveţia ca ţară, nu ca sistem bancar, pentru că acesta e deja al lor şi-l manevrează cum vor. Întâlnirea de aici transmite acest mesaj, că acum noi urmăm!
I: Care să fie ţelul lor? Vor să creeze o dictatură globală controlată de mari corporaţii, fără state suverane?
R: Exact. Iar suveranitatea statelor se consumă prin datoriile pe care le fac la aceste organizaţii. Ei urmăresc falimentarea tuturor statelor de parcă ar fi vorba de bănci. Numai aşa pot să-şi impună interesele şi să dicteze. UE simte deja din plin apăsarea de fier a grupului Bilderberg.
I: Ce ar putea să-i stopeze?
R: De aceea am acceptat să dau acest interviu. Există ceva la îndemâna tuturor care-i poate stopa: adevărul! Trebuie dezvăluit tot adevărul! Nu le place deloc să fie în lumină, deci puneţi urgent reflectoarele pe ei! Transparenţa deplină în politicile bancare şi la toate nivelurile societăţii i-ar stopa cu siguranţă.
I: Care bănci elveţiene sunt implicate?
R: Cele care-şi antrenează staff-ul după valori anglo-saxone, nu cele autentic elveţiene, care au cel mai corect sistem. E vorba de băncile care operează la nivel global.
I: Deci ne sfătuiţi că trebuie să-i expunem public, să arătăm cine sunt în realitate Bilderbergii.
R: Cazul Strauss-Kahn este o oportunitate de a arăta cine sunt şi cum sunt. Sunt nişte corupţi, cu nişte minţi bolnave, plini de vicii pe care le ascund sub pulpana ordinului lor. Unii sunt întocmai ca Strass-Kahn, violatori, alţii sunt sadomasochişti, alţii pedofili şi mulţi sunt de fapt satanişti. Uitaţi-vă la simbolurile sataniste pe care le afişează unele bănci, inclusiv Rothschild Bank din Zürich. Oamenii aceştia sunt şantajabili din cauza slăbiciunilor lor. Trebuie să urmeze strict anumite ordine şi cei care vor să iasă din rând, imediat sunt expuşi, cu reputaţia distrusă sau chiar ucişi. Strauss-Kahn, de exemplu – din cauza viziunilor lui socialiste – putea s-o păţească şi mai rău, putea să fie ucis!
I: Dacă afirmaţi că Ackermann este un factor de decizie în comitetul Bilderbergilor, credeţi că el e implicat în astfel de acţiuni?
R: Da, dar nu numai el. Mai sunt mulţi alţii, ca de exemplu Christine Lagarde, care va fi, probabil, viitoarea şefă a FMI. Şi ea este membră Bilderberg, ca şi Sarkozy şi Obama. Planul lor actual este cenzurarea urgentă şi totală a internetului, care este liber şi prin care circulă adevărul cutremurător despre obiectivele lor. Pe motivul că este utilizat de terorişti să-şi transmită mesaje, vor ajunge în curând să controleze şi chiar să cenzureze total internetul. Sau cine ştie ce atrocitate inventează ca să realizeze apoi imediat acest plan.
I: De asta vă e temă.
R: Nu e vorba doar de teamă. Oamenii ăştia sunt criminali şi nu au scrupule în a da ordine de asasinare. Dacă vor avea senzaţia că pierd cumva controlul, aşa cum se întâmplă din cauza opoziţiei faţă de FMI a populaţiei din Grecia şi Spania şi posibil în curând şi în Italia, nu vor ezita să inventeze o nouă „reţea Gladio”. Am fost aproape şi de această nouă reţea. Instigă din umbră la terorism şi, mai mult decât atât, sponsorizează grupuri teroriste, pentru a controla guvernele din state europene, precum Italia, unde uciderea lui Aldo Moro a fost în realitate plătită prin sistemul pe care ţi l-am descris.
I: Ackermann face parte dintr-un astfel de sistem?
R: Sunteţi jurnalişti, urmăriţi-i cu atenţie cariera şi mai ales observaţi cât de repede a ajuns în top. Dar sistemul lor criminal funcţionează în toată lumea şi implică o mulţime de oameni.
I: De ce credeţi că mass-media occidentală nu tratează acest subiect?
R: Pentru că de fapt ori există o înţelegere secretă cu patronii, ori, dacă aceştia sunt recalcitranţi, le cumpără din umbră publicaţiile.
I: Câţi dintre aceşti participanţi sunt avizaţi de planurile lipsite de etică, multe dintre ele criminale, ale grupului?
R: Există un cerc interior ultrasecret în care îi găseşti pe aceşti satanişti. În afara acestui cerc, oamenii complet neinformaţi şi chiar foarte naivi sunt din ce în ce mai mulţi.
The Independent: Sa trimitem la judecata FMI, in locul lui Strauss-Kahn
Cine a declanşat şi la ce au folosit războaiele mondiale?Benjamin H. Freedman, evreul care a spus adevarul , dezvaluind adevaratele intrigi si motive ale Al Doilea Razboi Mondial.Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010Discurs ţinut de Benjamin H. Freedman, consilierul preşedintelui W.Wilson , în 1961 Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (preamulte şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhiabsoluţi ai acestei ţări. Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecutîn timp ce noi dormeam. Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi
amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de
către Germania , Austro-Ungaria şi Turcia. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar "de iure", ci chiar "de facto".
Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic . Marea Britanie rămăsese
fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.
În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni.
Francezii pierduseră 600 000 de tineri pe Somme , în timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-l iubeau pe Ţar.
Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi.
Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania . Şi, cu toate acestea,
Germania era cea care oferea Angliei condiţiile păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc "status quo ante
basis". Aceasta înseamnă "să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă". Deci Anglia, în
vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace
negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală.
În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la
Ministerul de război britanic şi - aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc
afirmaţiile mele - au spus: "Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Veţi putea
câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri". La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram
proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei: "Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca
aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după victorie".
Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg: "Vom aduce SUA în război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie să-l plătiţi este
Palestina, după ce anihilaţi Germania , Austro-Ungaria şi Turcia".
Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun
motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a
ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum moneda de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în
război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.
Şi, la puţin timp după acest moment - şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc - Statele Unite, care erau în
cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate
pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană
aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi
doreau să vadă o Germanie care-l va distruge pe Ţar. Evreii nu-l iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul.
Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi
cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: "Câtă vreme vedem Franţa şi Anglia aliate cu Rusia - nici un cent!" În schimb, aceşti bancheri au
pompat bani în Germania , luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat. Acum,
aceiaşi evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg. Şi, la vremea
respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde.
După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus
împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi "huni".
Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a
declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie),
spunându-i. "Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson . Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni
asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite". Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America
nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în
această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată
în acel război.
După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: "Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligaţiile
din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război". Ei atunci nu
ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă "o chitanţă". Iar "chitanţa" a luat forma unei scrisori,
care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a
fost denumită Declaraţia Balfour.
Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a aduce SUA în război.
Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu
cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am facut-o.
De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania . Când războiul a luat sfârşit şi
germanii au mers la Paris pentru Conferinţa de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegaţia condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost
acolo: e normal deci că ştiu. Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinţei de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania şi împărţeau
bucăţi Europa naţiunilor care aveau şi ele pretenţii, au spus: "Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?" După care au scos în public, în faţa
germanilor (care nu ştiau nimic), Declaraţia Balfour. Şi, în acea clipă, germanii au înţeles că fuseseră învinşi şi obligaţi să
plătească înspăimântătoarele reparaţii de război, numai din cauza faptului că sioniştii doriseră Palestina şi fuseseră decişi să o
obţină, prin orice mijloace.
Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost evident
indignaţi. Trebuie precizat că, până în acel moment, în nicio ţară a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalaţi decât în Germania .
Era acolo domnul Rathenau - un personaj la fel de important în finanţele şi industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era
domnul Balin, care deţinea două mari linii maritime - North German Lloyd's şi Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul
familiei Hohenzollern. În Hamburg era familia de evrei Warburg, deţinători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii trăiau
foarte bine în Germania , fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: "Iată, într-adevăr, trădare!".
A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situaţie ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Şi că noi
învingem. Şi că le spunem ruşilor: "Ştiţi ceva, hai să uităm toată tărăşenia. Vă oferim o pace negociabilă". Şi deodată China comunistă
ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de
reparaţii pe care imaginaţia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginaţi-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii
de la noi ne-au trădat. Că e vorba de propriii noştri chinezi. Că ei ne-au trădat şi că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în
război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor faţă de cetăţenii noştri de origine chineză? Probabil
niciun chinez nu şi-ar mai arăta faţa pe străzile Americii. Şi nu ar fi destui stâlpi de iluminat şi copaci, pentru a ne ocupa de ei.
Imaginaţi-vă deci, cum v-aţi simţi.
Ei bine, asta au simţit germanii faţă de evrei. Fuseseră aşa de drăguţi cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluţie comunistă
eşuase în Rusia şi evreii trebuiseră să fugă de acolo, toţi luaseră calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat
cu respect. Şi acum evreii vânduseră Germania , doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo "un stat evreu".
Nahum Sokolov, precum şi toate marile personalităţi de care ştiţi că sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 şi 1923, au
scris în toate articolele lor (şi presa era plină de afirmaţiile lor) că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce
poporul german a aflat de intervenţiile evreieşti în scopul aducerii în război a Statelor Unite, înşişi evreii au recunoscut acest lucru.
Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât
Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente
economic. Orice, dar nu religios.
Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage storurile şi spune "Shema'Israel" în loc de "Tatăl
Nostru". Resentimentele evreieşti mereu crescânde în Germania interbelică nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau
pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar primul război mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără
niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă
puternică, germanii creaseră comerţul mondial.
Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluţiei Franceze, Germania era constituită din 300 de oraşe-stat, principate, ducate şi aşa mai
departe. 300 de entităţi politice separate. Iar aceste entităţi, pe timpul lui Napoleon şi Bismarck , au fost reunite într-un stat unic.
Pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii
Britanii; comerţul şi afacerile germane erau de talie mondială;
Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune.
Şi care a fost rezultatul acestor lucruri? O conspiraţie între Anglia , Franţa şi Rusia, pentru a o demola. Nu există un singur
istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să şteargă Germania de pe hartă, din
punct de vedere politic.
Să revenim la situaţia de după primul război mondial.
După ce descoperiseră că evreii purtau vina înfrângerii ţării lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani. Dar niciun fir de
păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de
la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Hull , în 1933, în Germania , ca să
inspecteze aşa-zisele lagăre de deţinuţi în perfectă stare de sănătate şi pline de comunişti. E drept, mulţi dintre ei erau evrei, dar
aceasta pentru că, întâmplător, la vremea respectivă, circa 98% din comuniştii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau şi
preoţi, şi miniştri, şi masoni, toţi bănuiţi de afiliaţii internaţionale.
Acum, nişte rapeluri istorice necesare: în 1918-1919, comuniştii au preluat puterea în Bavaria , pentru câteva zile. Rosa Luxemburg şi
Karl Liebknecht şi alţi evrei au reuşit să preia puterea guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul, când a încheiat
războiul, a fugit în Olanda, deoarece bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor fi comuniştii şi că el va fi executat, aşa cum
păţise Ţarul. Aşa că şi-a căutat refugiu în Olanda.
Apoi însă, după ce ameninţarea comunistă în Germania a fost anihilată, evreii au încercat să reintre în vechile posturi, iar
germanii au început să lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german. Lupta de
atunci a germanilor împotriva evreilor era similară cu lupta noastră împotriva delincvenţilor de pe vremea Prohibiţiei. Nu era deci o luptă
cu pistoale.
Şi, nu uitaţi, la acea vreme existau între 80 şi 90 milioane de germani contra a numai 460 000 evrei. Numai 0,5% din populaţia
Germaniei era evreiască. Şi, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum şi cea mai mare parte a economiei germane
(acţionaseră în momentul prăbuşirii mărcii şi practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).
Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea poporului german şi adevărata cauză a resentimentelor germanilor. Germanii au
demarat acţiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare globală. Practic evreii au fost îndepărtaţi din structurile nivelurilor
sociale, aşa cum noi americanii i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau catolici sau pe oricine care s-ar afla în ţară şi care
ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în faţa unei înfrângeri umilitoare.
După o vreme, evreii lumii au organizat o conferinţă la Amsterdam . În iulie 1933, evrei din toate colţurile lumii s-au reunit în acest
oraş. Şi acei evrei au spus Germaniei: "Îl concediaţi pe Hitler şi instalaţi fiecare evreu în postul pe care-l deţinea, fie el comunist
sau nu. Nu ne puteţi trata aşa. Noi, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum împotriva voastră!" Vă puteţi imagina ce au răspuns
germanii".
Ce au făcut în această situaţie evreii? După ce Germania refuzase să se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrările Conferinţei de
la Amsterdam au fost întrerupte şi Samuel Untermeyer, şeful delegaţiei americane şi preşedinte al conferinţei, a revenit în SUA! Aici el a
mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit următoarele cuvinte: "Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva
Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajaţi într-un conflict sacru împotriva germanilor. Şi îi vom înfometa până se vor preda. Vom
organiza un boicot mondial împotriva lor. Şi aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de comerţul mondial în cadrul afacerilor de
export". Era o realitate: două treimi din alimentele necesare Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit
deci, fără export două treimi din germani ar fi pierit de foame.
În această declaraţie, tipărită în New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu îndrăzneală: "Acest boicot va fi
autoapărarea noastră. Chiar preşedintele Roosevelt ne-a recomandat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administration". Vă
reamintesc că aceasta era entitatea aparţinând de programul New Deal şi care putea declara, în context juridic, un stat apt de a fi
boicotat economic.
Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun raft de magazin al lumii nu mai
puteai găsi un produs având inscripţionat Made in German. Un membru al conducerii reţelei de magazine Woolworth mi-a mărturisit că, atunci,
au trebuit să arunce în râu farfurii şi ceramică germană în valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană erau, la rândul lor
boicotate şi cetăţenii pichetau cu pancarte pe care scria "Hitleriştii!" sau "Asasinii!" - aşa cum se face uneori în Sud.
Într-un magazin Macy (reţea condusă, paradoxal, de familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o pereche de ciorapi vechi de 20
ani, cu eticheta Made in Germany . Imediat magazinul a fost boicotat şi pichetat de sute de cetăţeni cu pancarte antihitleriste.
În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu. Nu exista suferinţă
în rândul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.
Evident, germanii au spus: "Cine sunt aceste persoane care declară boicot împotriva noastră şi ne aduc oamenii în şomaj şi ne fac să ne
îngheţe industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă aşa ceva?!" Erau evident indignaţi. Unii au început să picteze zvastici pe magazinele
evreilor. Lucru normal. De ce s-ar fi dus un german să-şi dea banii unui proprietar de magazin din aceeaşi etnie cu cei care îi înfometau
ţara prin embargoul mondial, pentru a face Germania să îngenuncheze şi apoi să vină să-i dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era
ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.
Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împuşcat un diplomat german în ambasada Germaniei din Paris , germanii au devenit
într-adevăr duri cu evreii din Germania . Astfel au apărut vitrinele sparte şi luptele de stradă şi tot ce cunoaştem.
Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul (pe care-l consider un nonsens), dar dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în
continuare. După cum vedem, supremul motiv pentru care în Germania a explodat antisemitismul şi resentimentele împotriva evreilor era
responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului război mondial şi boicotarea mondială a Germaniei. Şi, în final, se vede că ei deveneau
autorii celui de-al doilea război mondial, pentru că deja lucrurile nu mai puteau fi controlate şi era absolut necesar ca germanii şi evreii
să-şi încrucişeze săbiile într-un război care avea să decidă odată pentru totdeauna cine va supravieţui şi cine va pieri.
În acea perioadă, trăiam în Germania şi ştiam că germanii deciseseră că Europa urma să fie sau creştină sau comunistă; nu exista
cale de mijloc. Şi germanii se deciseseră: aveau să încerce să menţină o Europă creştină, pe cât posibil. Şi au început reînarmarea.
În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică, iar Germania şi-a dat seama că, "dacă
nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru".
Aşa cum azi, în America , spunem "dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru". Iar guvernul nostru cheltuieşte 84 miliarde de
dolari pentru apărare. Şi apărare împotriva cui? Apărare împotriva a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin
varii metode, au obţinut comanda în atâtea ţări ale lumii.
Ce putem face noi, azi, în pragul celui de-al treilea război mondial? Dacă acţionăm rapid, poate salvăm nişte vieţi care ar putea
fi ale fiilor noştri. Fiii dvs. ar putea fi chiar în seara aceasta chemaţi sub arme şi dvs. nu ştiţi, aşa cum englezii nu au ştiut în
1916, în Londra, că sioniştii făceau un târg cu cabinetul de război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii să moară într-un
război absurd ca toate războaiele. Dar cine a ştiut de asta în SUA, la vremea respectivă? Nimeni.
Nimănui în SUA nu i se permitea să ştie asta. Dar cine a ştiut sigur? Preşedintele Wilson a ştiut. Colonelul House a ştiut. Alţi
oameni din interior au ştiut. Mă întrebaţi dacă eu am ştiut? Ceva idei aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry Morgenthau Sr., în
1912, în timpul campaniei în care Wilson a fost ales, şi circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea. Eram omul de încredere al lui
Morgenthau, care era preşedintele Comitetului de finanţare, eram omul de legătură între el şi Rollo Wells, trezorierul.
Deci am asistat la şedinţele lor, cu preşedintele Wilson în capul mesei. Toţi ceilalţi erau acolo şi îi auzeam cum îl bombardează pe
preşedinte cu chestiunea impozitelor şi a situaţiei grave a lui Federal Reserve Bank şi îi auzeam cum îl îndoctrinează pe preşedintele
nostru cu teorii sioniste. Judecătorul Brandeis şi preşedintele erau acolo şi vorbeau, îi văd şi acum, aproape unul de altul, la fel de
lipiţi ca degetele unei mâini. Preşedintele Wilson, când venise la discuţii să afle despre ce este vorba, era la fel de neştiutor ca un
nou-născut.
Aşa am fost noi, americanii, atraşi în primul război mondial, în timp ce dormeam cu toţii. Ne-am trimis copiii în Europa, pentru a fi
măcelăriţi! Dumneavoastră ştiţi ce fac evreii de Ziua Iertării, care credeţi că este aşa de sacră pentru ei? Eu ştiu, pentru că am fost
unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.
În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă şi rosteşti o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare. Această rugă scurtă
se repetă de trei ori: ea se numeşte Kol Nidre. Ruga se referă la un acord pe care-l faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în
sensul că orice promisiune, declaraţie sau jurământ pe care-l vei face în următoarele 12 luni să fie nul şi neavenit. Jurământul nu va fi
jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare. Cu atât mai mult, Talmudul reaminteşte evreului că ori de
câte ori face o promisiune sau un jurământ, să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scuteşte de respectarea lor.
Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii
pe loialitatea lor, în 1916. Şi, fără îndoială, noi, americanii, vom avea aceeaşi soartă pe care au avut-o germanii, şi din aceleaşi
motive.
Benjamin H. Freedman
Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai uimitoare, dar şi contradictorii personalităţi ale secolului trecut. Născut în 1890,
acesta a fost un om de afaceri evreu de succes în New York City , fiind principalul acţionar al companiei Woodbury Soap. După cel de-al doilea
război mondial, a întrerupt contactul cu organizaţiile evreieşti şi şi-a petrecut restul vieţii cheltuind o mare parte din averea sa
evaluată la cel puţin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite.
De aceea mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale organizaţiilor
evreieşti şi maşinaţiunilor acestora puse la cale pentru a-şi câştiga şi menţine puterea asupra naţiunii americane. Freedman a lucrat
alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy şi multe alte personalităţi
de vază ale societăţii americane.
Discursul pe care l-am redat cititorilor noştri a fost ţinut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC , şi publicat la acea vreme de
Commori Sense. Despre actualitatea mesajului său nu e cazul să vă convingem. E suficient să parcurgeţi cu atenţie discursul său.
In locul lui Dominique Strauss-Kahn, fostul sef al FMI, trimis in fata judecatorilor pentru agresiune sexuala in New York, ar trebui sa se afle insusi Fondul Monetar International. Nu pentru agresiune sexuala impotriva unei menajere, ci pentru ca a infometat-o, impreuna cu copiii, parintii si mii de alte persoane. Asta le-a facut FMI oamenilor nevinovati si asta va continua sa faca, daca nu este reformat din temelii.
Acesta este indemnul dur al editorialistului publicatiei britanice The Independent, Johann Hari.
Pentru a-si explica pozitia, Hari revine la episodul nasterii FMI, in 1944, in urma negocierilor intre marilor puteri. Cu cateva exceptii onorabile, scrie editorialistul britanic, citandu-l in acest caz pe economistul britanic John Maynard Keynes, negociatorii erau hotarati sa faca un singur lucru: sa construiasca un sistem financiar global care sa se asigure ca banii si resursele planetei vor fi intotdeauna indreptate spre ei. O serie de institutii, printre care si FMI, au fost asadar intemeiate cu acest scop.
Oficial, sarcina FMI pare simpla: sa se asigure ca tarile sarace nu se indatoreaza, si daca o fac, sa le ajute cu imprumuturi si experienta economica. Dincolo de retorica insa, FMI a fost creat pentru a fi dominat de o mana de tari bogate, si, mai precis, de bancherii si speculatorii lor. FMI lucreaza in interesul lor.
Spre exemplu, in anii '90, micutul stat Malawi se confrunta cu probleme economice severe, dupa o epidemie grava de HIV-SIDA si o dictatura brutala. A cerut ajutorul FMI. Daca FMI ar fi actionat conform rolului sau oficial, scrie jurnalistul britanic, ar fia cordat imprumuturi si ar fi ghidat tara spre dezvoltare in acelasi mod in care Marea Britanie si SUA si orice alt stat de succes s-a dezvoltat - prin protejarea industriilor, subventionarea fermierilor si investitii in educatia si sanatatea cetatenilor.
Insa FMI a facut altceva. A spus ca va acorda poporului din Malawi asistenta doar daca este de acord cu "ajustari structurale". Au ordonat statului sa vanda aproape tot ce detinea in favoarea companiilor private si specualtorilor, si sa taie cheltuielile destinate populatiei. Au cerut incetarea acordarii de subventii pentru fertilizatori, chiar daca acestia erau singurii care faceau posibila agricultura intr-o tara cu solul saracit si ai carei cetateni sunt majoritar fermieri. FMI a instruit Malawi sa dea bani cu prioritate bancherilor internationali si nu poporului malawian.
In 2001, cand FMI a descoperit ca guvernul a creat stocuri de grane, au cerut vanzarea imediata a acestora, catre companiile private. Le-au cerut malawienilor sa foloseasca banii obtinuti astfel pentru a plati un imprumut de la o banca pe care tot FMI a impus-o, luat de Malawi cu o dobanda uriasa, de 56% pe an. Preseidntele a protestat si a spus ca e periculos, insa n-a avut ce afce si a vandut cerealele, achitand imprumutul bancii.
Anul viitor a fost catastrofal pentru agricultura, iar guvernul malawian nu a avut cu ce sa ajute populatia. Poporul infometat a ajuns sa se hraneasca cu coaja de copaci si, din cand in cand, cei norocosi, cu sobolani. Multi au murit de foame.
In culmea foametei, FMI a suspendat ajutorul in valoaree de 47 de milioane de dolari, deoarece guvernul a "incetinit" implementarea "reformelor" care condusesera la dezastru. Actionand, principala organizatie implicata in ajutorarea directa a malawienilor, a facut o analiza a foametei si a ajuns la concluzia ca FMI "poarta responsabilitatea pentru dezastru".
In fine, Malawi a facut ceva ce nu ar trebui sa faca statele sarace: a cerut FMI sa plece. Malawi a ignorat "sfaturile" FMI si a reintrodus subventiile pentru fertilizator, si o serie de alte servicii pentru oamenii obisnuiti. In doi ani, tara se transformase intr-atat incat a ajuns sa acorde ajutor alimentar Ugandei si statului Zimbabwe.
In istoria FMI, Malawi nu este o exceptie. Organizatia intra in tarile sarace, le promite "medicamentul" care le va vindeca si apoi le toarna otrava pe gat, scrie editorialistul. Din Peru in Etiopia, tari intregi s-au prabusit dupa ce au apelat la FMI, Argentina si Thailanda fiinde cele mai faimoase exemple.
In Kenya, una din cele mai afectat din lume de SIDA, FMI a insistat ca guvernul sa introduca taxe pentru vizita la doctor - asa ca numarul femeilor care cautau sprijin pentru bolile cu transmisie sexuala a scazut cu 65%. InGhana, FMI a insistat pe introducerea de taxe de scolarizare - doua treimi din familiile rurale nu si-au mai putut permite sa-si trimita copiii la scoala. In Zambia, FMI a insistat sa se taie cheltuielile din sanatate - si numarul copiilor care au murit s-a dublat.
Economistul laureat Nobel, Joseph Stiglitz, care a lucrat cu FMI inainte de a renunta si de a incepe sa denunte ce se intampla in interiorul Fondului, i-a spus lui Hari: "Cand Fmi ajunge intr-o tara, sunt interesati de un singur lucru. Cum ne asiguram ca bancile si institutiile financiare sunt platite?... FMI ii tine pe speculatorii financiari in afaceri. Nu ii intereseaza dezvoltarea sau sa ajute o tara sa iasa din saracie".
Unii spun ca Strauss-Khan a fost un "reformist" care a schimbat FMI. Desigur, a existat o schimbare de ton, insa un studiu al Danielei Gabor de la Universitatea West of England a aratat ca, in profunzime, FMI a ramas acelasi.
Exemplul Ungariei este edificator. Dupa prabusirea din 2008, FMI i-a laudat pentru ca au mentinut tinta originala a deficitului taind serviciile publice. Poporul ungar, inspaimantat, a schimbat guvernul si a ales un partid care a promis sa faca bancile sa plateasca pentru criza. Acesta a introdus o taxa pe banci, de patru ori mai mare decat oriunde in lume. FMI a inebunit: au spus ca este "puternic disruptiva" pentru activitatea bancara (desigur, un plan gras de salvare al bancilor ar fi fost bun).A amenintat ca bancile vor fugi din tara. FMI si-a inchis tot programul din Ungaria pentru a-i intimida.
Insa colapsul prezis de FMI nu a avut loc. Ungaria a continuat sa implementeze masuri moderate, in loc sa pedepseasca popualtia. Au impus taxe pe sectorul comercial, foarte profitabil, si au luat fonduri din pensiile private pentru a plati deficitul. FMI s-a impotrivit la fiecare masura si a cerut sa plateasca, in loc, cetatenii ungari.
Altii au fost intimidati si si-au facut singuri rau, insa ungurii au continuat cum au stiut ei mai bine pentru cetatenii lor. Centrul american de analiza Center for Economic and Policy Research a descoperit ca 31 din cele 41 de acorduri FMI necesita politici macroeconomice "pro-ciclice", care imping tarile si mai rau in recesiune.
Nu doar Strauss-Kahn ar trebui judecat, conchide jurnalistul, ci insasi institutia pe care a condus-o. "Daca Strauss-Kahn este vinovat, suspectez ca stiu ce s-a intamplat. A confundat-o pe sarmana menajera cu o tara saraca cu probleme financiare. Sefilor FMI li s-a permis, in definitiv, sa le violeze fara teama atatia ani", incheie Johann Hari.
.............................................................................
Suntem martori vii a unor tradari pe banda si furt national fara precedent. Romania, ca populatie, nu rectioneaza aproape deloc la acest adevarat genocid fara precedent in istoria noastra, fenomen intalnit doar in Argentina anilor 1998-2002....
Pensionarii, cetatenii defavorizati si cei cu dizabilitati sunt programati constient la moarte. Exista chiar un plan scris, cu etape de desfasurare, despre care s-a tot vorbit in ultima vreme pe internet.
Una dintre etape este cresterea preturilor si a cheltuielilor curente cu electricitatea, gazul si intretinerea la un nivel absolut imposibil de achitat. Se va murii de foame si boli in incercarea celor varstnici a le achita.
Surse bine informate au comunicat ca Traian Basescu a indicat intr-un mediu restrans, in anul 2010 intr-o intalnire secreta cu Boc si consilieri sai, la vila Lac 1:
"... o Romanie moderna nu trebuie sa mai aiba peste 1,6 milioane pensionari ! Statul nostru nu ii poate sustine fara a intra in incapacitate de plata, iar imprumuturile nu-s deloc o solutie pe termen mediu. Reforma mea prevede IESIREA DIN SISTEM, prin liberalizari de utilitati, incat tiptil-tiptil, se reduc pe cale naturala, cca 380.000 pensionari/an…"
Dealtfel, acesta informatie nu este intru totul una noua! Cititi si urmatoarele articole ( click pe linkuri):
Genocidul Natiunii Romane, Planul Noii Ordini Mondiale
Romania isi traieste ultimele momente ca Stat National
Uniunea Europeana a Regiunilor, planul Noii Ordini
Ce se ascunde in spatele Crizei Planetare
Noi "taieri" bugetare pentru achitarea primei transe necesare cumpararii ....
Un atac la Siguranta Nationala: Boc ne obliga la noi taxe si impozite!
Economia Romaniei nu se poate relansa!
Surse: Strategia lui Basescu pentru preluarea deplina a puterii in 2012!
Date oficiale: Guvernul Boc a distrus economia Romaniei
FMI i-a condamnat pe romani la foame, pe baza unor date FALSE!
FMI si Planul pentru distrugerea Romaniei
Regimul Basescu pune in aplicare "Planul Illuminati"
Regimul Basescu pune in aplicare "Planul Illuminati" (II)
Noul "Cod al Muncii" si sclavia moderna. Distrugerea poporului Roman
De la 1 Aprilie Codex Alimentarius a pus stapanire pe Romania
La finalul articolului, va sfatuim sa urmariti documentarul urmator si sa observati similitudinile:http://www.surse.org/2011/05/surse-o-romanie-moderna-trebuie-sa-aiba.html
....................................................
ALBANIA 2011 - greu de crezut, dar asa e !
Chiar daca stiati..... mai cititi o data!
"Puternicele si capitalistele State Unite ale Americii ar putea lua unele lectii economice de la mica tara balcanica Albania care, timp de decenii, s-a zvarcolit sub cruda dictatura stalinista.Astazi , Albania are cea mai promitatoare economie din Europa.
A fost singura economie din Europa care a crescut realmente”.
Este uluitor, nu? Sa afli asemenea lucruri despre Albania!
Dar nu cumva cel care si-a exprimat opiniile consemnate mai sus este un om dus cu capul? Vreun ziarist din gradina vreunui mogul? Care vrea sa dea bobarnace Americii si Europei Occidentale?Nu! Nu este vorba de un om dus cu capul. Ci de insusi Steve Forbes, editorul sef si proprietarul faimoasei publicatii cu acelasi nume, fondata in 1917 si care are sediul principal la New York .
Este publicatia de referinta pentru analizele economice si politice pe care le avanseaza societatii.
Iar primul ministru al Albaniei, Sali Berisha, a fost invitat in birourile Forbes pentru a prezenta cifre si informatii de alta natura privind miracolul numit Albania .
In 1992, venitul pe cap de locuitor era de doar 200 de dolari. Astazi el depaseste 3.500 de dolari.
Si este in plina ascensiune. Tara se schimba cu repeziciune. Cum Dumnezeu s-a intamplat aceasta minune in Albania ? Si de ce nu se intampla si in Romania ? De ce Albania a decolat si se inalta in ritm ametitor, in timp ce Romania , dupa zece ani de crestere, s-a prabusit? Unde este diferenta? Nu e deloc dificil sa observam diferenta.
In Albania exista o taxa unica de impozitare. De numai 10%. Si, atentie! Aceasta taxa de numai 10 la suta este atat pe veniturile personale, cat si pe cele din afaceri.
Si un singur impozit pe salarii. Care s-a micsorat de la 35 la 15 la suta.
In Romania , pentru un salariu de 1.000 de lei mai platesti, tu salariat si tu intreprindere, statului, inca 680 de lei. In Albania platesti doar 150 de lei.
Asta, evident, contribuie, pe de o parte, la cresterea consumului, pe de alta parte, la dinamizarea activitatilor economice, la largirea bazei de impozitare si, nu in ultimul rand, la eliminarea muncii la negru si la dimininuarea evaziunii fiscale.
In Albania TVA-ul este de 10 la suta.
In Romania TVA-ul este de 24 la suta, unul dintre cele mai mari din Europa. Mai ales daca tinem cont de faptul ca limita maxima admisa in Uniunea Europeana este de 25 la suta.
Statele care se duc cu TVA-ul in sus pierd bani la buget.
Statele care se duc cu TVA-ul in jos castiga bani la buget. Pare un paradox. Dar nu e.
De fapt, TVA-ul redus, ca si impozitele reduse pentru firme si salarii, largesc baza de impozitare.
Colectezi mai putin de la mai multi si, in final, bugetul de venituri al statului devine mai mare.
In Albania, sistemul judiciar este independent. Independenta este garantata.
In Romania, sistemul judiciar este dependent. Este subordonat presedintelui, primului ministru si ministrului Justitiei.
In Albania a intrat in vigoare o lege, acum patru ani, care obliga toate constructiile noi, inclusiv statiile de benzina, sa aiba incluse echipamente ce folosesc energii regenerabile: panouri solar-termale, panouri fotovoltaice, pompe de caldura, instalatii eoliene etc.
Si mai exista o diferenta. Guvernul, in Albania, a rezolvat definitiv problema proprietatii. Ceea ce a fost de restituit s-a restituit si o lege speciala garanteaza acum toate drepturile derivand din calitatea de proprietar.
Dar diferenta diferentelor este alta: Albania nu a recurs la sprijinul FMI.
Si nici nu a implementat ideile contabililor acestei banci mondiale.
WebRep
Overall rating