COPILARIA LUI IISUS -fragmente

După care, Iosif i-a comunicat în mare taină Mariei ce a hotărât, iar ea s-a supus, convinsă fiind de bunele sale intenţii, apoi a plecat la culcare, pentru că se făcuse deja târziu.                Iar Iosif s-a mai gândit în fel şi chip, dar până la urmă a aţipit şi el. Şi iată, un înger al Domnului i-a apărut în vis, adresându-i-se astfel: "Iosif, să nu te sperii din cauza Mariei, cea mai neprihănită fecioară a Domnului. Căci ce poartă ea acum sub inimă vine de la Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, iar tu să-i dai numele Iisus când se va naşte!"

                Auzind aceste cuvinte, Iosif s-a trezit şi L-a preaslăvit pe Dumnezeu, Domnul care i-a acordat o astfel de graţie. Şi pentru că se făcuse deja dimineaţă, a apărut şi Maria, pregătită pentru călătoria plănuită, spunându-i lui Iosif că a sosit momentul.

                Însă Iosif a îmbrăţişat-o pe Maria şi a strâns-o la pieptul său, spunându-i: "Maria, fecioară preacurată, rămâi în casa mea; căci astăzi Domnul mi-a trimis o dovadă de netăgăduit, iar Cel pe care îl vei naşte se va numi Iisus!" Maria şi-a dat seama imediat că Domnul îi vorbise lui Iosif, pentru că spusese acelaşi nume pe care i-l comunicase şi ei îngerul, deşi ea nu-i spusese nimic mai înainte!

                De acum înainte, Iosif s-a ocupat foarte atent de fată şi s-a îngrijit

să nu-i lipsească nimic din cele trebuincioase.

Cap.10 - Recensământul organizat de romani. Neputinţa lui Iosif de a participa la sfatul ţinut la Ierusalim. Trădarea lui Annas.

                Cam la două săptămâni după aceste întâmplări, s-a ţinut mare sfat la Ierusalim, referitor la zvonurile care circulau printre romanii ce trăiau în Ierusalim, potrivit cărora împăratul ar dori să se facă recensământul şi înregistrarea întregii populaţii evreieşti. Această ştire a provocat o mare spaimă printre evrei, cărora le era interzis să numere oamenii. De aceea, Marele Preot a convocat îndată o mare adunare la care trebuiau să vină toţi bătrânii şi meşterii, aşa cum era şi Iosif. Dar Iosif tocmai întreprindea o călătorie în munţi, ca să facă rost de lemne de construcţie, de aceea a lipsit câteva zile de acasă. Solul de la Ierusalim care a venit la Iosif să-i aducă invitaţia la sfatul cel mare, negăsindu-l acasă, i-a transmis fiului cel mare ordinul de a aduce urgent ştirea la cunoştinţa lui Iosif, îndată ce se va întoarce acasă!

                Iosif s-a întors acasă chiar a doua zi dis-de-dimineaţă. Fiul său, Iosis, i-a adus imediat la cunoştinţă ştirea sosită de la Ierusalim. Iosif însă a spus: "Cinci zile am tot urcat şi coborât pe munte şi sunt mort de oboseală, nu cred că mă ţin picioarele să merg undeva, dacă nu mă odihnesc mai întâi câteva zile; de aceea, mă văd nevoit să nu răspund de această dată chemării venite de la Ierusalim. De altfel, toată această adunare nu valorează nici cât o nucă seacă; pentru că puternicul împărat al Romei, care îşi flutură acum sceptrul chiar peste ţările sciţilor, nu va da nici un pic de atenţie adunării noastre şi va face tot ce vrea el! Aşa că o să rămân frumuşel acasă!"

                Dar, peste trei zile, a venit de la Ierusalim un anume Annas, considerat acolo un mare cărturar şi i-a spus lui Iosif: "Iosif, meşter priceput şi om învăţat din seminţia lui David! Trebuie să te întreb, de ce nu ai venit la adunare!?" Iar Iosif s-a întors către Annas şi i-a zis: "Am fost cinci zile întregi în munţi şi n-am ştiut că sunt convocat! Iar când am sosit acasă şi fiul meu Iosis mi-a dat de ştire, m-am simţit prea obosit şi prea slab şi am considerat că nu sunt în stare să ajung pe picioarele mele până la Ierusalim. Pe de altă parte, mi-am dat seama de la bun început că această adunare nu va servi la nimic!"

                Din nefericire, în timp ce Iosif îşi spunea părerea, Annas a văzut-o pe Maria şi şi-a dat seama pe loc că este însărcinată. El a plecat imediat de la Iosif, fără să spună vreun cuvânt, grăbindu-se cât putea spre Ierusalim. Ajungând acolo, fără să mai aştepte, s-a dus imediat la Marele Preot, căruia i-a zis: "Ascultă-mă şi nu vei mai întreba de ce fiul lui David n-a venit la adunare; căci am descoperit în casa lui nişte lucruri îngrozitoare! Iată, Iosif, căruia Dumnezeu şi tu i-aţi acordat atâta încredere, încât i-aţi încredinţat fecioara, a greşit în modul cel mai condamnabil înaintea lui Dumnezeu şi a ta!"

                Marele Preot, îngrozit de-a binelea de cele auzite, l-a întrebat pe Annas: "Cum aşa? Ce vrei să spui? Spune-mi adevărul curat, altfel doar moartea te mai salvează!"

                Şi Annas i-a răspuns: "Iată, Fecioara Maria, pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o să aibă grijă de ea, a fost grav pângărită; sarcina ei destul de înaintată este cea mai clară dovadă!"

                Dar Marele Preot a spus: "Taci, Iosif n-ar fi făcut niciodată aşa ceva! Se poate înşela Dumnezeu?"

                Iar Annas a răspuns: "Atunci, trimite-ţi acolo oamenii tăi cei mai de încredere şi ai să te convingi că fecioara este cu adevărat însărcinată; dacă nu este aşa, să fiu omorât cu pietre!

Cap.11 - Îndoielile Marelui Preot cu privire la starea Mariei. Arestarea şi interogarea lui Iosif şi a Mariei. Plângerea lui Iosif şi sfada lui cu Dumnezeu. Condamnarea la moarte a lui Iosif şi a Mariei şi salvarea lor printr-o sentinţă divină. Maria devine soţia lui Iosif.

                Marele Preot a stat mult pe gânduri, zicându-şi în sinea lui: "Ce să fac acum? Annas este invidios că n-a primit-o el pe Maria, nu poţi să te iei după părerea unui invidios. Dar dacă totuşi s-a întâmplat aşa cum spunea el, iar eu tratez problema cu indiferenţă, ce vor spune atunci fiii lui Israel şi ce voi spune eu dacă-mi vor cere socoteală? Mai bine să trimit pe cineva, pe ascuns, la Iosif, iar dacă ştirea cea rea se va adeveri, să-i aducă imediat aici pe Iosif şi pe Maria!"

                Zis şi făcut, Marele Preot a chemat în secret pe slujitorii săi cei mai demni de încredere şi le-a spus ce s-a întâmplat în casa lui Iosif, apoi i-a trimis acolo, învăţându-i cum să procedeze dacă ştirile se adeveresc.

                Slujitorii au plecat în cea mai mare grabă, iar acolo au constatat că lucrurile stau chiar aşa cum a zis Marele Preot.

                Iar cel mai bătrân dintre ei i-a spus lui Iosif: "lată, am fost trimişi de la Templu aici, la tine, ca să vedem cu ochii noştri care este starea fetei, pentru că la urechile Marelui Preot au ajuns veşti din cele mai rele! Din păcate, iată că ni se confirmă îngrozitoarea ştire: aşa că te sfătuim să nu opui nici un fel de rezistenţă şi să ne urmezi la Templu, împreună cu Maria; vei afla chiar din gura Marelui Preot osânda ce ţi se cuvine!"

                Fără să scoată un cuvânt, Iosif şi Maria i-au urmat pe slujitori la Templu pentru a fi judecaţi.

                Când au ajuns în faţa Marelui Preot, acesta, uimit peste măsură, a întrebat-o pe Maria, pe un ton cât se poate de grav: "Maria! Pentru ce ne-ai făcut una ca asta şi pentru ce ţi-ai înjosit sufletul atât de tare? Ai uitat de Domnul Dumnezeul tău, tocmai tu, care ai fost crescută în sfântul Templu şi ţi-ai primit hrana zilnică din mâna îngerilor şi ai ascultat în fiecare zi cântecele sale de slavă şi te-ai bucurat, te-ai veselit şi ai dansat în faţa lui Dumnezeu! Grăieşte, de ce ne-ai făcut una ca

asta?"

                Dar Maria a început să plângă amarnic şi, printre sughiţuri şi suspine, a spus: "Aşa cum este adevărat că Dumnezeu, stăpânul Israelului trăieşte, tot aşa de adevărat este că sunt neprihănită şi că n-am cunoscut niciodată bărbatul! Întreabă-l pe Iosif, cel ales de Dumnezeu!"

                Iar Marele Preot s-a întors spre Iosif şi l-a întrebat: "Iosif, te implor, în numele Dumnezeului veşnic: spune-mi adevărul curat, ce s-a întâmplat? Tu eşti autorul?"

                Iar Iosif a răspuns: "Îţi jur pe tot ce am mai sfânt, aşa cum este adevărat că Domnul Dumnezeul meu trăieşte, tot la fel de adevărat este că sunt nevinovat faţă de această fecioară, ca şi în faţa ta şi a lui Dumnezeu!"

                Atunci Marele Preot a zis: "Nu veni cu mărturie mincinoasă, ci spune adevărul în faţa lui Dumnezeu! Căci îţi zic: ţi-ai făcut nunta ta într-ascuns, n-ai dat de ştire Templului şi nu vrei să-ţi pleci capul în faţa Atotputernicului ca să binecuvânteze sămânţa ta! Mai bine spune adevărul!"

                Iar Iosif a rămas mut auzind pe Marele Preot vorbindu-i astfel şi n-a mai vrut să scoată nici un cuvânt; pentru că învinuirea nedreaptă a Marelui Preot l-a umplut de amărăciune.

                Văzând că Iosif stă înaintea lui şi refuză să vorbească, Marele Preot a deschis din nou gura, zicând: "Dă-ne înapoi fecioara, aşa cum ţi-a încredinţat-o Templul Domnului, căci era curată ca soarele ce se înalţă pe cer într-o dimineaţă senină!"

                Iar Iosif stătea în picioare, cu faţa scăldată de lacrimi şi după un lung suspin, a spus: "Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, cu ce ţi-am greşit, Doamne, atât de tare, eu, un biet bătrân, de mă loveşti atât de crunt?! la-mă de pe această lume, căci este prea mult pentru mine, om drept înaintea Ta şi a celorlalţi oameni, să sufăr o asemenea ruşine! Pe tatăl meu David l-ai pedepsit, pentru că s-a făcut vinovat faţă de Uriaş. Dar eu nu m-am făcut vinovat faţă de semenii mei şi n-am ridicat mâna împotriva cuiva, om sau animal şi am ţinut Legea cu cea mai mare stricteţe. O, Doamne, de ce mă pedepseşti? Spune-mi un singur păcat şi accept să suport proba focului! Iar dacă am păcătuit înaintea Ta, blestemată să fie ziua şi ora la care m-am născut!" Şi Marele Preot, profund mişcat de cuvintele lui Iosif, a vorbit plin de amărăciune: "Pentru că tăgăduieşti vina ta în faţa lui Dumnezeu, am să vă pun să beţi din apa blestemată, o probă care va arăta lumii întregi dacă sunteţi sau nu vinovaţi!"

                Şi imediat, Marele Preot a adus apa blestemată şi i-a dat lui Iosif să bea, după care, conform legii, l-a trimis pe un anumit munte, aflat în apropiere de Ierusalim. A dat apoi fecioarei să bea din apă şi a trimis-o de asemenea în munţi.

                Dar, după trei zile s-au întors amândoi nevătămaţi înapoi şi întregul popor s-a minunat, pentru că aceasta dovedea că nici unul dintre ei nu se făcuse vinovat de ceva.

                Atunci, uimit peste măsură, Marele Preot le-a vorbit astfel: "Dacă Domnul Dumnezeu n-a vrut să facă cunoscut păcatul vostru, atunci nici eu nu vreau să vă judec, ci vă declar nevinovaţi şi liberi! Dar pentru că fecioara este însărcinată, ea va deveni soţia ta, ca să i se ispăşească faptul de a fi rămas însărcinată într-un chip care mie îmi scapă şi să nu cunoască nicicând alt bărbat, chiar dacă va rămâne văduvă de tânără! Aşa să fie! Acum puteţi să plecaţi în pace!"

                Iar Iosif a luat-o pe Maria şi a dus-o în ţinutul său şi era plin de bucurie, lăuda şi slăvea pe Domnul, iar bucuria lui era cu atât mai mare, pentru că Maria devenise acum soţia lui de drept.

Cap.12 - Porunca lui Augustus pentru înregistrarea şi numărarea tuturor locuitorilor. Necazuri şi consolare.

                Iar Iosif era acum tare mulţumit, căci Maria era de două luni soţia lui şi muncea cu drag pentru gospodăria lor. Dar, după ce timpul a mai trecut şi s-a apropiat momentul naşterii, o nouă lovitură veni, producându-i lui Iosif multă supărare. Împăratul roman Augustus a trimis în toate ţinuturile un ordin, conform căruia toate popoarele imperiului său trebuiau să fie înregistrate, numărate şi clasificate în vederea recrutării şi stabilirii impozitelor.

                Iar nazaritenii nu au fost excluşi din acest ordin, motiv pentru care Iosif s-a văzut nevoit să meargă şi el la Betleem, oraşul lui David, deoarece comisia de înregistrare se afla acolo. Când a luat la cunoştinţă de această poruncă, din cauza căreia trebuia neapărat să meargă la Ierusalim, unde mai fusese convocat şi la o altă adunare, Iosif şi-a spus în sinea lui: "Doamne, Dumnezeul meu! Aceasta este o mare lovitură pentru mine, exact în aceste zile, când Maria este gata să nască! Ce să fac? Trebuie să-i declar pe fiii mei, căci ei sunt, din nefericire, obligaţi să se înroleze în armata împăratului; dar, Doamne, ce să fac cu Maria? Acasă nu pot s-o las; căci ce-ar putea face ea singură dacă-i vine ceasul? Dacă însă o iau cu mine, cine-mi garantează că nu-i va veni ceasul când suntem pe drum şi atunci ce am să mă fac? Şi să zic că ajungem, cu mare grijă, în faţa funcţionarilor veniţi de la Roma, cum o voi înscrie? Ca soţia mea, dar nimeni în afară de mine şi de Marele Preot nu cunoaşte acest fapt! Adevărat, aproape că mă ruşinez în faţa fiilor lui Israel; căci eu ştiu că sunt un moşneag trecut de 70 de ani! Ce vor spune când voi declara ca soţie pe această copilă care abia dacă a împlinit cincisprezece ani şi este însărcinată în ultima lună?! Sau s-o dau drept fiica mea? Dar fiii lui Israel ştiu de unde vine Maria şi că ea nu este fiica mea? Dacă declar că este fecioara ce mi-a fost încredinţată de Domnul, ce vor spune toţi cei care nu ştiu că eu am trecut cu bine proba fixată de Templu, atunci când vor vedea că Maria stă gata să nască? Da, acum ştiu ce am de făcut: să aştept ziua indicată de Domnul! În ziua aceea, Domnul va face cum va fi mai bine! Facă-se voia Sa!"

Cap.13 - Cuvintele de consolare adresate lui Iosif de un bătrân prieten al său. Dispoziţiile lui Iosif către cei cinci fii ai săi înainte de plecare. Mesajul consolator venit din cer. Plecarea plină de bucurie

în călătorie.

                În aceeaşi zi a sosit la Iosif un prieten bătrân şi înţelept din Nazaret, care i-a vorbit astfel: "Frate, gândeşte-te, nu conduce Domnul poporul său prin toate stepele şi pustiurile? Cei care Îl urmează de bună voie, aceia vor ajunge la momentul potrivit! Acum romanii şi-au trimis vulturii asupra noastră; este voinţa Domnului! De aceea şi noi vom face ce vrea El; căci El ştie mai bine ce vrea!"

                Şi Iosif a înţeles pe deplin ce a vrut să spună prietenul său, iar după ce prietenul l-a binecuvântat şi a plecat, Iosif s-a adresat astfel fiilor săi: "Fiţi atenţi la mine! Dumnezeu vrea ca noi să mergem cu toţii la Betleem; o să ne supunem şi o să facem cum vrea El! Tu, Joel, înşăuează asinul pentru Maria, dar să iei şaua cu spetează; iar tu, Iosis, ţesală boul şi înjugă-l la căruţa în care vom duce mâncarea pentru drum. Iar voi, Samuel, Simion şi Iacov, umpleţi carul cu fructe rezistente la drum, cu pâine, miere şi brânză, în aşa fel încât să ne ajungă paisprezece zile, căci nu ştim când ne va veni rândul şi vom termina şi ce se poate întâmpla cu Maria în timpul călătoriei! De aceea, puneţi în căruţă şi pânze curate şi scutece!"

                Iar băieţii s-au dus şi au făcut după cum le poruncise tatăl lor. După ce au făcut tot ce le ceruse acesta, s-au întors la Iosif şi i-au spus că sunt gata. Iar Iosif a îngenuncheat cu toată casa lui, s-a rugat şi a încredinţat soarta sa şi a familiei sale în mâinile Domnului.

                Dar când a fost gata cu rugăciunea, lauda şi slăvirea Domnului, iată că a auzit o voce, care parcă venea din afara casei, spunându-i: "Iosif, fiu al lui David, care a fost un om după inima lui Dumnezeu! Când David a plecat să se lupte cu uriaşul, alături de el se afla îngerul pe care Domnul i-l trimisese alături şi tatăl tău a fost un mare învingător! Cu tine însă este chiar Cel care este veşnic, care a creat cerul şi pământul, care în vremea lui Noe a făcut să plouă patruzeci de zile şi nopţi în şir, făcând să se înece toate creaturile ce-i erau potrivnice; care i-a dat lui Avraam pe Isaac, Cel care a scos poporul tău din Egipt şi care a vorbit cu Moise pe muntele Sinai! Iată, Acesta se află acum în casa ta şi va merge cu tine la Betleem; de aceea, fii fără teamă, căci El nu va admite să ţi se clintească nici măcar un fir de păr de pe cap!"

                Când Iosif a auzit aceste cuvinte, s-a înseninat dintr-o dată, i-a mulţumit Domnului pentru milostivirea Sa şi s-a pregătit de plecare. A luat-o pe Maria şi a aşezat-o cât a putut de comod şi de delicat pe asin, apoi a luat hăţurile în mâna sa, mergând înaintea animalului.

                Băieţii s-au aşezat pe marginea carului încărcat şi au pornit-o cu toţii la drum, în pasul legănat al asinului. Dar, după un timp, Iosif a predat frâele fiului său mai mare; iar el a rămas să meargă pe lângă Maria, pentru că se simţea slăbită şi singură nu putea să se ţină prea bine în şa.

Cap.14 - Comportarea aparent capricioasă a Mariei. Începutul durerilor. Adăpostirea Mariei într-o peşteră apropiată.

                Şi astfel a mers acest grup pios până aproape de Betleem şi când mai aveau vreo şase ore de mers, s-au oprit să facă un popas sub cerul liber. Tot îngrijindu-se de Maria, Iosif şi-a dat seama că aceasta are dureri; de aceea, el se simţea jenat şi îşi zicea în sinea lui: "Ce să însemne asta? Faţa Mariei exprimă durere, iar ochii îi sunt plini de lacrimi! Să-i fi venit oare timpul?" Şi iarăşi s-a uitat la Maria, cu mai multă atenţie, dar, iată, spre mirarea lui, acum râdea!

                Atunci a întrebat-o chiar pe ea: "Maria, spune-mi te rog, ce se întâmplă cu tine? Căci mă uit la faţa ta care acum e plină de durere, acum râde şi străluceşte de bucurie!"

                Iar Maria i-a răspuns imediat lui Iosif: "Iată, eu am văzut acum înaintea mea două popoare! Unul din ele plângea şi m-am văzut obligată să plâng cu el. Celălalt mergea râzând înaintea mea, iar eu m-am umplut de bucurie şi veselie şi a trebuit să râd cu el şi să mă las molipsită de bucuria lui! Asta-i ceea ce s-a întâmplat şi astfel se explică durerea şi bucuria de pe faţa mea".

                Auzind toate acestea, Iosif s-a liniştit din nou, căci ştia că Maria avea deseori vedenii; aşa că a dat din nou semnalul de plecare şi au pornit-o cu toţii spre Betleem.

                Când erau foarte aproape de Betleem, Maria i-a spus deodată lui Iosif: "Iosif, ascultă-mă! Pruncul din mine a început să se mişte tare de tot; hai să oprim aici!"

                Iosif s-a speriat foarte tare de strigătul neaşteptat al Mariei; şi-a dat seama că a sosit clipa de care se temea cel mai mult. Aşa că a oprit imediat. Dar Maria s-a adresat din nou lui Iosif: "Dă-mă jos de pe asin: căci ceea ce se află în mine mă presează rău de tot şi vrea să plece de la mine! Şi simt că nu mai rezist presiunii!"

                Dar Iosif i-a spus: "Dar pentru numele lui Dumnezeu! Vezi doar că nu este nici un adăpost pe-aici; unde să te aşez?"

                Iar Maria spuse: "Priveşte, acolo în munte se află o peşteră; nu sunt decât câteva sute de paşi până acolo! Duceţi-mă acolo; îmi este imposibil să mai continui drumul!"

                Şi Iosif şi-a îndreptat imediat căruţa şi pe ceilalţi într-acolo: din fericire, a găsit în peşteră ceva fân şi paie, pentru că păstorii o foloseau ca iesle pentru animale pe vreme rea; aşa că a putut să pregătească imediat pentru Maria un culcuş modest.

Cap.15 - Maria în peşteră. Iosif în căutarea unei moaşe în Betleem. Uimitoarele întâmplări ale lui Iosif. Mărturia naturii înconjurătoare. Întâlnirea lui Iosif cu moaşa.

                După ce a aranjat adăpostul, Iosif a dus-o pe Maria înăuntru şi a aşezat-o cu grijă, iar Maria s-a simţit mai bine în această poziţie şi în acest loc. Când a văzut-o pe Maria mai liniştită, Iosif s-a adresat fiilor săi astfel: "Voi doi mai mari, o veţi veghea pe Maria şi îi veţi da ajutor în caz de nevoie, mai ales tu, Joel, care mai ştii câte ceva, de când umblai cu prietenii mei din Nazaret!" Celorlalţi trei le-a ordonat să se ocupe de asin şi de bou şi să aducă cumva carul în peşteră, care era destul de încăpătoare.

                După ce le-a aranjat pe toate cum a crezut mai bine, Iosif i-a spus Mariei: "Voi urca acum muntele şi voi merge în oraşul tatălui meu să caut în grabă o moaşă, să vin cu ea aici să-ţi dea ajutor!"

                După aceste cuvinte, Iosif a părăsit peştera, căci se făcuse deja târziu şi începuseră să se vadă stelele sclipind pe cer. Şi tot ce i s-a întâmplat după ce a părăsit peştera vom afla chiar din cuvintele lui, adică din ceea ce el le-a povestit fiilor săi, după ce s-a întors cu moaşa, iar Maria a născut.

                Iosif le-a vorbit astfel: "Copii, noi ne aflăm în pragul unor evenimente deosebite! Încep să-mi lămuresc acum ce mi-a spus vocea în ajunul plecării noastre de acasă; adevărat, dacă Domnul n-ar fi printre noi - chiar dacă nu Îl vedem - ar fi imposibil să se întâmple asemenea minuni, aşa cum le-am văzut eu acum! Ascultaţi-mă! După ce am ieşit din peşteră şi am plecat, am avut senzaţia că nu mă mai mişc deloc! Şi vedeam luna plină şi stelele, care se înălţau pe cer ca şi cum ar fi apus şi totul încremenise, iar luna nu părăsea marginea pământului, iar stelele la orizont nu voiau să cadă! Apoi am văzut stoluri întregi de păsări stând pe crengile copacilor; toate erau cu faţa îndreptată încoace şi tremurau ca înainte de un mare cutremur şi nu puteau fi făcute să-şi părăsească locul pe creangă, nici prin strigăte, nici aruncând cu pietre. Am privit înapoi din nou spre pământ şi am văzut nu departe de mine un grup de lucrători stând în jurul unui castron plin cu mâncare; unii dintre ei ţineau mâna în castron, dar înţepenită şi nu puteau lua mâncarea din castron. Cei care apucaseră să scoată mâna cu mâncare din castron şi s-o ducă la gură rămăseseră aşa, pentru că nu puteau deschide gura, ca să mestece mâncarea şi feţele tuturor erau îndreptate în sus, ca şi cum ar fi văzut lucruri deosebite pe cer. Apoi am văzut turme de oi mânate de păstori; dar şi ele stăteau neclintite, iar mâna păstorului ridicată spre a lovi în ele rămăsese ţeapănă în aer, fără putinţă de a se mişca. Apoi am văzut o turmă de capre cu boturile întinse deasupra apei, dar nu puteau să se adape pentru că erau ca paralizate. Apoi am văzut un izvor cu o cascadă mare căzând de pe munte, dar, închipuiţi-vă, apa stătea liniştită şi nu curgea la vale! Şi aşa arăta tot ce am văzut pe pământ, de parcă n-ar mai fi avut viaţă şi putinţă de a se mişca. Şi pe când stăteam aşa, sau poate că mergeam, dar nu-mi dădeam seama dacă merg sau stau, iată că deodată zăresc ceva viu! O femeie cobora de pe munte venind chiar spre mine, iar când a ajuns lângă mine, m-a întrebat: "Omule, unde vrei să mergi la o oră atât de târzie?" Iar eu i-am răspuns: "Caut o moaşă; căci acolo în peşteră se află o femeie care stă să nască!" Dar femeia mi-a răspuns, zicând "Este din Israel?" Iar eu i-am răspuns: "Da, stăpână şi ea şi eu suntem din Israel. David este părintele nostru!" Dar femeia a vorbit în continuare, întrebând: "Cine este cea care urmează să nască? Îţi este soţie, rudă sau slujnică?" Iar eu i-am răspuns: "De puţină vreme, mi-a devenit soţie înaintea lui Dumnezeu şi a Marelui Preot: când însă a rămas însărcinată, nu era încă soţia mea, ci doar încredinţată mie prin grija Templului şi semnul Domnului, deoarece copila a fost crescută în Casa Sfântă! Dar să nu te miri de sarcina ei; căci ceea ce se află în trupul ei a fost conceput în mod miraculos de Duhul Sfânt!"

                Femeia s-a minunat auzind acestea şi mi-a zis: "Omule, spune-mi adevărul!" Iar eu i-am zis: "Vino şi vezi şi convinge-te cu ochii tăi!

Cap.16 - Apariţia din faţa peşterii. Vedenia moaşei şi profeţiile ei. Moaşa cu Maria şi pruncul. Îndoiala Salomeei, sora moaşei, cu privire la fecioria Mariei.

                Iar femeia a acceptat şi l-a urmat pe Iosif la peşteră; dar când erau aproape de ea, a fost învăluită dintr-o dată de un nor alburiu şi n-au mai găsit intrarea.

                În faţa acestei apariţii, moaşa a început să se minuneze şi i-a spus lui Iosif: "Ce lucru minunat s-a întâmplat astăzi pentru sufletul meu! Azi dimineaţă am avut o vedenie extraordinară, în care totul se petrecea exact cum se întâmplă acum, cu ceea ce văd acum şi probabil voi mai vedea! Tu eşti acelaşi om cu cel care mi-a apărut în vedenie; exact ca acum, am văzut întreaga suflare oprindu-se din activitatea ei şi am văzut peştera şi norul care a acoperit-o şi am discutat cu tine, aşa cum o fac acum. Iar în peşteră am văzut lucruri încă şi mai minunate. Apoi a venit la mine sora mea, Salomeea şi i-am povestit toate acestea! De aceea zic acum faţă de tine şi de Dumnezeu, o mare minune s-a petrecut pentru Israel! Din cer ne-a fost trimis un Mântuitor, în aceste vremuri de restrişte!"

                După aceste vorbe ale moaşei, norul s-a retras din faţa peşterii şi o lumină i-a întâmpinat pe cei doi, atât de puternică, încât ochii nu o puteau suporta. Iar moaşa a spus: "Deci se adevereşte tot ce mi-a apărut în vedenie! O, omule, fericitule! Aici este mai mult decât Avraam, Isaac, Iacov, Moise şi Ilie!"

                După aceste cuvinte, lumina a început treptat să devină mai suportabilă, putându-se vedea pruncul, care tocmai lua pentru prima dată în gură sânul mamei sale.

Moaşa a intrat atunci cu Iosif în peşteră, a cercetat mama şi pruncul şi văzând că totul se rezolvase cât se poate de bine, a spus: "Adevărat, adevărat, acesta este Mântuitorul prezis de toţi profeţii, care chiar în pântecul mamei a stat fără nici o legătură, ca să arate că este liber şi că va desface toate legăturile nefireşti ale legilor! Când a mai văzut cineva ca un prunc abia născut să apuce imediat sânul mamei?! Asta arată în modul cel mai clar că acest prunc - atunci când va deveni mare - va face o nouă rânduială în lumea aceasta, bazată pe dragoste şi nu pe legi! Ascultă-mă, tu, soţ fericit al acestei fecioare! Totul se află într-o orânduială supremă, de aceea, lasă-mă să plec din peşteră, pentru că nu mă mai simt bine, căci îmi dau seama că nu sunt destul de curată pentru a suporta apropierea sfântă a Domnului, Dumnezeul meu şi al tău!"

            Iar Iosif s-a speriat rău auzind aceste cuvinte ale moaşei; dar ea s-a grăbit să părăsească peştera.

            Dar când a ajuns afară, s-a întâlnit cu sora ei Salomeea, care o urmărise din cauza vedeniei despre care am vorbit, iar acum a între­bat-o: "Salomeea, Salomeea, vino să vezi vedenia mea de azi-dimineaţă înfăptuită! Fecioara a dat naştere unui prunc! Iată un adevăr pe care inteligenţa omenească şi natura refuză să le priceapă!"

            Salomeea, însă, a zis: "Pe Dumnezeul meu, nu pot să cred că o fecioară a născut, până nu o examinez, să mă conving personal!

Cap.17 - Rugămintea Salomeei către Maria. Bunăvoinţa Mariei. Descoperirea adevărului, pedepsirea şi căinţa Salomeei. Cuvintele îngerului adresate Salomeei. Însănătoşirea Salomeei. Un avertisment venit din cer.

            După ce Salomeea a spus toate acestea, ea a intrat în peşteră şi a zis: "Maria, sufletul meu nu mai are linişte; de aceea, te rog să te pregăteşti, să te examinez cu mâna mea experimentată, ca să văd cum este cu fecioria ta!"

            Iar Maria s-a supus imediat dorinţei acestei necredincioase şi s-a lăsat imediat examinată de ea.

            Iar când Salomeea a atins corpul Mariei cu mâna sa pricepută, a dat un ţipăt din toate puterile şi a strigat: "Vai, vai mie şi neîncrederii şi necredinţei mele, căci am vrut să cercetez pe Dumnezeu cel veşnic! Căci priviţi, priviţi aici, mâna mea arde în focul mâniei divine, pe care am atras-o asupra ticăloasei de mine!"

            Iar după aceste cuvinte, ea a căzut imediat în genunchi în faţa pruncului şi a spus: "O, Dumnezeul părinţilor mei! Tu, Doamne atotputernic peste toată slava! Gândeşte-te la mine, căci şi eu sunt sămânţă din Avraam, Isaac şi Iacov! Nu mă lăsa de râsul fiilor lui Israel, ci fă ca mâna mea să fie iarăşi sănătoasă!"

            Iată că îndată, lângă Salomeea a apărut un înger al Domnului care i-a grăit astfel: "Domnul Dumnezeu a auzit ruga ta fierbinte; du-te la prunc şi ia-l în braţe şi o mare bucurie se va pogorî asupra ta!"

            Când Salomeea a auzit aceste cuvinte, a mers în genunchi la Maria şi a rugat-o să-i dea pruncul.

            Iar Maria i-a dat îndată pruncul şi a zis: "Să-ţi fie pentru însănătoşire, după cum ţi-a promis îngerul Domnului! Domnul să se îndure de tine!"

            Şi Salomeea a luat copilul şi l-a purtat în braţe, mergând în genunchi şi a zis: "O, Doamne, Dumnezeu atotputernic peste Israel, care ne conduci şi ne stăpâneşti în vecii vecilor! Este adevărul curat că acum s-a născut în Israel un rege al regilor care va fi mai puternic decât a fost vreodată David, omul care a trăit după inima Domnului! Slăvit să fii şi lăudat să fii de mine în vecii vecilor!"

            După aceste cuvinte, Salomeea a devenit din nou complet sănătoasă, a dat Mariei copilul înapoi, mulţumindu-i din toată inima şi a părăsit peştera ieşind afară.

Iar când s-a văzut din nou afară, a vrut să strige s-o audă toată suflarea ce minune a minunilor s-a întâmplat şi a început imediat să-i povestească surorii ei ce i s-a întâmplat.

            Dar, îndată s-a anunţat o voce din cer care s-a adresat Salomeei: "Salomeea, Salomeea, nu spune nimănui ce s-a întâmplat astăzi cu tine! Căci trebuie să aşteptăm vremea când Domnul Însuşi se va mărturisi lumii prin cuvinte şi fapte!"

            Atunci, Salomeea a amuţit imediat, pe când Iosif tocmai a ieşit să le roage pe cele două surori să intre din nou în peşteră la dorinţa Mariei, pentru ca nimeni să nu bage de seamă ce lucruri extraordinare se petrec în peşteră. Iar cele două au intrat din nou în peşteră, pline de smerenie.

Cap.18 - Odihna Sfintei Familii peste noapte în peşteră. Cântecul de slavă al îngerilor în zori. Adoraţia păstorilor. Cuvintele îngerului către Iosif.

            Când toţi erau adunaţi în peşteră, fiii lui Iosif l-au întrebat pe tatăl lor: "Tată, ce mai avem de făcut? Am aranjat totul cum se cuvine! Călătoria ne-a obosit; putem să ne odihnim?"

            Şi Iosif le-a răspuns: "Copii, vedeţi cu toţii ce îndurare fără seamăn s-a pogorât asupra noastră; de aceea, cred că nu trebuie să vă culcaţi, ci să lăudaţi pe Domnul împreună cu mine! Voi aţi văzut ce i s-a întâmplat Salomeei în peşteră, pentru că nu a vrut să creadă; de aceea, nici noi nu trebuie să dormim, dacă Domnul va vrea să ne încerce! Puteţi însă să mergeţi la Maria şi să atingeţi pruncul! Nu se ştie, poate după asta ochii voştri vor fi mai odihniţi ca după mai multe ore de somn!"

            Şi fiii lui Iosif s-au dus şi au atins pruncul; iar pruncul le-a zâmbit şi şi-a întins mânuţele spre ei, ca şi cum i-ar fi cunoscut pe fraţi.

            Drept care toţi s-au minunat şi au zis: "Adevărat, acesta nu este un copil obişnuit! Căci unde s-a mai pomenit ca cineva să fie salutat şi binecuvântat de un nou născut?! În plus, iată că toţi ne simţim mult mai întăriţi, de parcă nici n-am fi făcut această călătorie, ci am fi acasă, într-o dimineaţă, după un somn zdravăn!"

Iar Iosif le-a zis: "Vedeţi, deci, că sfatul meu a fost bun! Dar acum observ că a început să se facă tare frig, aşa că aduceţi aici boul şi asinul! Animalele vor sta lângă noi şi ne vor încălzi cu suflarea lor; iar noi toţi vom sta pe lângă Maria, să-i ţinem adăpost!"

Şi băieţii au urmat întocmai sfatul tatălui. Ei au adus amândouă animalele lângă Maria, iar ele s-au aşezat cum era mai bine pentru ca suflarea lor să treacă peste Maria şi pruncul ei şi să-i încălzească.

Iar moaşa a spus: "Adevărat, important lucru este pentru Domnul, dacă până şi animalele acestea dau ajutor, de parcă ar avea minte şi ar înţelege!"

Iar Salomeea a zis şi ea: "O, surioară, aceste animale par să vadă mai mult decât noi! Când noi abia dacă îndrăznim să credem, aceste animale se roagă deja la Cel care le-a creat! Crede-mă, surioară, pe Dumnezeul meu, în faţa noastră se află Mesia cel făgăduit; căci noi ştim că nici la naşterea celor mai mari profeţi nu s-au întâmplat asemenea lucruri extraordinare!"

Iar Maria s-a adresat Salomeei astfel: "Domnul Dumnezeu îţi acordă o mare favoare, dacă ai reuşit să vezi lucruri care fac să-mi tresalte inima. Dar nu divulga aceste lucruri, aşa cum te-a învăţat şi îngerul Domnului mai înainte; altfel vei aduce mult necaz asupra noastră!"

Iar Salomeea s-a legat cu jurământ să tacă toată viaţa ei, iar moaşa a urmat exemplul surorii sale.

În peşteră s-a făcut apoi linişte. Dar, cu o oră înainte de răsăritul soarelui, au auzit cu toţii răsunând cântece de slavă în faţa peşterii. Şi Iosif a trimis imediat pe fiul său cel mare să vadă ce este şi cine cântă atât de tare cântece de slavă lui Dumnezeu sub cerul liber. Joel a ieşit afară şi a văzut că tot spaţiul cerului era plin de sus până jos cu nenumărate cete de îngeri strălucitori. Şi s-a întors uimit înapoi în peşteră şi le-a povestit tuturor ce s-a întâmplat. Şi toţi au ascultat înmărmuriţi cele povestite de Joel, apoi au ieşit şi s-au convins de adevărul spuselor sale. Şi după ce au văzut atâta minunăţie a lui Dumnezeu, s-au reîntors în peşteră să-i povestească şi Mariei.

Iar Iosif i-a spus Mariei: "Ascultă, Fecioară Preacurată a Domnului, fructul trupului tău este cu adevărat o creaţie a Sfântului Duh; căci toate cerurile depun mărturie în acest sens! Dar ce vom face noi când va afla întreaga lume ce s-a petrecut aici? Căci nu numai noi, ci şi ceilalţi oameni văd acum ce dovadă străluceşte pe cer. Am văzut păstorii cum îşi îndreptau cu toţii faţa spre cer. Şi cum cântau cu aceeaşi putere ca îngerii din ceruri, care acum s-au arătat pe întregul firmament, de sus până jos. Iar cântecul sună la fel cu cel al îngerilor: "Voi, ceruri, stropiţi cu roua voastră pe Cel drept! Pace vouă, oameni de pe pământ, animaţi de gânduri bune! Slavă lui Dumnezeu din ceruri şi Celui care vine în numele Domnului!"

Vezi, Maria, că întreaga lume aude şi vede acum toate acestea! Aşa că este de aşteptat că vor veni cu toţii încoace şi ne vor urmări, de aceea este mai bine ca noi să ne refugiem peste munţi şi văi! Eu sunt de părere ca imediat ce este posibil, să ne ridicăm şi să plecăm de aici din nou spre Nazaret, bineînţeles după ce o să ne înregistrăm - ceea ce vom face chiar dis-de-dimineaţă, apoi vom trece la greci, căci am câteva cunoştinţe bune printre ei. Eşti de acord cu mine?"

Dar Maria i-a spus lui Iosif: "Vezi doar că nu pot părăsi încă acest adăpost; de aceea, să lăsăm totul în grija Domnului; El ne-a condus şi ne-a apărat până acum, aşa că sunt sigură că ne va conduce şi ne va apăra şi în continuare cum e mai bine! Dacă El vrea să ne facă cunoscuţi lumii întregi, spune-mi, unde crezi că putem fugi, astfel ca să nu se afle în ceruri?! Aşa că facă-se voia Lui! Voinţa Lui nu poate fi decât dreaptă.

Priveşte, aici la pieptul meu se odihneşte Cel pentru care se

94

petrec toate acestea! Şi Acesta rămâne cu noi, deci slava lui Dumnezeu nu ne va părăsi, putem să fugim oriunde-am vrea!"