Despre  adevarata smerenie- fragmente- Jacob Lorber(Casa Domnului)

Esenţa adevăratei umilinţe(19 ianuarie 1842)

 http://www.eusunt.ro/carte-Casa-Domnului---vol.-2~358/

„Kisehel, ţi-am citit deja în inimă ce doreşti să-Mi spui şi să Mă întrebi.

Ai vrea să rămâi cel din urmă. Nu doreşti să fii şeful celorlalţi, ci ai prefera mai degrabă să fii condus de ei.

Aceasta este aspiraţia ta: să fii condus de alţii, nu să conduci; să asculţi ordinele altora, nu să dai ordine.

Ai prefera să fii ultimul, nu primul între slujitorii Mei, dar să ai suficientă putere pentru a-i servi pe toţi. Simultan, ai dori să fii cel mai slab, pentru a nu fi privilegiat înaintea altora.

Eu însă doresc să întăresc prin aceste cuvinte ceea ce ţi-am spus deja, căci abia acum ai devenit în faţa Mea un om cu adevărat vrednic. – Într-adevăr, aceasta este în faţa Mea calitatea supremă: cine doreşte să fie cel mai prejos este pentru Mine cel mai mare, căci nu puteţi fi cu adevărat mari în faţa Mea decât dacă sunteţi cu adevărat smeriţi.

Tu eşti cu adevărat umil, iar – în marea ta iubire faţă de Mine – doreşti să fii ultimul în faţa fraţilor şi copiilor tăi. Fără să respingi în inima ta cuvintele sublime ale lui Sethlahem, tu le-ai dat viaţă prin iubirea ta activă faţă de Mine. De aceea, tu eşti şi rămâi primul între cei aleşi!

Căci ei nu au nevoie de un conducător în ceea ce priveşte înţelepciunea, fiind din plin înzestraţi cu ea. Nu au nevoie de un conducător nici în ceea ce priveşte iubirea, căci au inimile suficient de trezite pentru a Mă iubi mai presus de orice. Nu au nevoie de un conducător în ceea ce priveşte puterea, căci au primit-o de la Mine, la fel cum ai primit-o şi tu.

De asemenea, nu au nevoie de un conducător din perspectiva autorităţii, căci v-am înzestrat pe toţi cu această virtute în egală măsură. Şi nu au nevoie de un conducător în ceea ce priveşte graţia Mea, căci cu toţii aţi fost aleşi de Mine pentru aceeaşi misiune.

Au însă nevoie de un conducător în ceea ce priveşte umilinţa constantă! Orice om poate primi de la Mine totul şi se poate aproviziona din depozitul Meu infinit cu tot ceea ce îşi doreşte. Mai presus de orice, poate iubi oricât de mult doreşte. Se poate întări prin credinţă atât de mult încât să mute munţii din loc prin simpla sa voinţă. Îşi poate întări atât de mult voinţa încât mii de oameni să-i urmeze cuvintele. Puterea cuvântului său poate creşte atât de mult încât toată lumea să îl asculte orbeşte. Nu la fel stau însă lucrurile în ceea ce priveşte umilinţa, care este proprietatea personală a fiecărui om în parte.

Eu nu pot dărui această calitate nimănui. Tot ce pot face este să vă vorbesc despre ea şi să sper că îmi veţi asculta cuvintele. Acesta este singurul câmp în care doresc să culeg recolta fără să fi semănat personal nici o sămânţă.

Umilinţa este unicul lucru pe care Mi-l puteţi dărui fără să-l fi primit deja de la Mine.

Adevărata şi suprema libertate a vieţii (şi implicit viaţa perfectă) constă în adevărata umilinţă. Prin ea vă puteţi apropia nu numai de Mine, ci şi de sfinţenia inviolabilă a Divinităţii Mele. Cu adevărat, umilinţa este înţelepciunea supremă a omului, cea mai înaltă formă de iubire şi puterea absolută de care poate dispune el, în faţa omnipotenţei căreia întreaga infinitate se cutremură.

Smerenia este esenţa ultimă a puterii Mele supreme. Întreaga creaţie infinită s-a născut din această umilinţă.

Înţelegi acum, iubitul Meu Kisehel, de ce te-am numit conducătorul celorlalţi?

Inima ta este cu desăvârşire dăruită Mie şi de o smerenie impecabilă.

Aceasta este singura virtute care le lipseşte, într-o măsură mai mare sau mai mică, fraţilor tăi aleşi.

Dacă nu vor avea grijă să cultive această putere supremă astfel încât să predomine asupra tuturor celorlalte virtuţi, toate calităţile pe care pe care le-au primit de la Mine pot fi pervertite, conducând la pierzanie, şi nu la binecuvântare.

În clipa aceasta, ea este cu siguranţă calitatea ta cea mai importantă. De aceea, tu trebuie să fii pentru ceilalţi un exemplu viu şi un ghid de urmat, dacă doresc să devină o binecuvântare pentru acest pământ, atât de oprimat de străvechiul blestem al şarpelui orgoliului şi falsităţii.

Adevăr vă spun vouă, tuturor: urmaţi fără întârziere exemplul lui Kisehel. În caz contrar, veţi aduce pe acest pământ nu binecuvântare, ci încă şi mai multă nefericire şi durere decât cele care există la ora actuală.

Meditaţi profund asupra cuvintelor Mele şi procedaţi în consecinţă, căci altfel veţi cădea, trăgându-i după voi şi pe cei pentru care ar fi trebuit să fiţi o binecuvântare.

Urmăriţi să înţelegeţi aceste cuvinte! Amin”

După acest discurs, i-au mulţumit cu toţii lui Abedam pentru marea graţie de a le fi indicat un conducător întru smerenie, în persoana lui Kisehel, şi au rostit într-un glas:

„O, Abedam, îl vom urma cu ochii închişi pe cel căruia Tu i-au dăruit încrederea Ta. Îi mulţumim şi îl slăvim pe cel pe care Tu l-ai numit şeful nostru. Suntem convinşi că va fi un conducător înţelept, în numele Tău preasfânt, şi că va respecta întru totul voinţa Ta divină. Amin”.

Iar Abedam a adăugat: „Da, vă spun şi Eu Amin, dar nu uitaţi:

Eu sunt mai presus de oricine, şi deci mai apropiat de voi decât conducătorul pe care vi l-am dăruit.

De aceea, ori de câte ori aveţi nevoie de un sfat, veniţi mai întâi la Mine, în inima voastră, iar Eu o voi face receptivă la cuvintele liderului vostru, pe care îl voi inspira, astfel încât să recunoaşteţi în cuvintele sale propriul Meu Cuvânt.

Înţelegeţi aşadar că rolul şefului nu este acela de a vă impune reguli şi legi, ci numai de a vă confirma voinţa Mea pentru voi.

Cel care nu va veni mai întâi la Mine va fi certat cu severitate de şef, care îi va impune pedepse grele, a căror îndeplinire o va considera mai dificilă decât purtarea unui munte pe umerii săi.

Aşadar, Eu sunt Cel Dintâi, şi abia apoi urmează acela care are rolul de a vă confirma voinţa Mea. Amin”.

După aceste cuvinte, Abedam le-a cerut să-L urmeze şi să rămână alături de El atâta vreme cât va păstra această formă vizibilă, de dragul copiilor Lui.

I-a chemat apoi la El pe Jura, Bhusin şi Ohorion.

Când cei trei s-au grăbit să se prezinte la El, aruncându-se cu feţele la pământ în faţa Sa, El le-a cerut să se ridice şi le-a spus:

„Aţi auzit ce s-a discutat aici şi cred că sunteţi pregătiţi să respectaţi întru totul voinţa Mea.

Eu nu v-am numit însă pe voi pentru ţinuturile de jos, aşa că nu aveţi nici o îndatorire în această privinţă. Dacă doriţi să deveniţi cu adevărat copiii Mei şi să dobândiţi o viaţă cu adevărat liberă şi eternă, va trebui să practicaţi umilinţa.

Nu trebuie să vă mai spun nimic în plus în legătură cu acest subiect, pe marginea căruia am vorbit pe larg în faţa celor aleşi. Este suficient să vă recomand mai presus de orice să cultivaţi smerenia, căci fără o umilinţă autentică în inima sa, nimeni nu Mă poate percepe pe Mine, trăind astfel viaţa eternă şi desăvârşită a iubirii Mele.

Ori de câte ori veţi dori să Mă adoraţi, dar inima voastră nu se va dovedi suficient de puternică pentru a Mi se dărui cu o iubire arzătoare, mulţumindu-se cu o contemplaţie inertă (la fel ca în cazul celui care, după câteva nopţi nedormite, doreşte să înţeleagă un înalt aspect spiritual, dar se simte adormit chiar în clipa în care ar trebui să lucreze cu focul spiritului), amintiţi-vă că ceea ce vă lipseşte este adevărata umilinţă, căci aceasta şi numai aceasta este adevăratul fundament al vieţii.

Dacă vă lipseşte această virtute, ce mai înseamnă viaţa voastră? – Un simplu vis în timpul nopţii! – Ce mai înseamnă compasiunea Mea pentru voi? – O simplă atingere, cu un băţ, a unei pietre! – Ce mai înseamnă graţia Mea? – O lumină în interiorul trunchiului găunos al unui copac ros de carii! – Ce mai înseamnă iubirea Mea pentru voi? – Suflul unei brize uşoare pe deasupra unei şindrile insensibile! – Şi Eu Însumi, ce mai însemn Eu pentru voi? – Nimic altceva decât o imagine golită de orice conţinut, adică ceea ce înseamnă razele soarelui pentru un animal care doarme pe fundul mării sau în adâncurile pământului!

De aceea, cultivaţi mai presus de orice umilinţa. În clipa în care îi veţi descoperi esenţa supremă, Mă veţi găsi pe Mine în toată puterea, iubirea, graţia şi compasiunea Mea, inclusiv sub aspectul de viaţă eternă, în toată slava ei.

De aceea, acceptaţi acum binecuvântarea Mea şi dovediţi că sunteţi conducători şi învăţători înţelepţi pentru copiii voştri. Învăţaţi-i mai întâi de toate să Mă caute pe Mine, şi abia când Mă vor găsi în smerenia profundă şi în iubirea autentică din inimile lor să vină la voi şi să vă confirme marea revelaţie care le-a intersectat destinul.

Vă dăruiesc şi vouă puterea de care veţi avea nevoie. Folosiţi-o cu înţelepciune, ori de câte ori veţi întâlni în cale un obstacol.

Aşa cum Eu vă numesc acum conducătorii copiilor voştri, la fel va trebui să procedaţi şi voi, alegând dintre ei pe cei ale căror inimi se vor dovedi pline de umilinţă. Nu-i alegeţi însă niciodată pe cei care îşi doresc să fie mai presus decât fraţii lor, ci doar pe aceia care aspiră să fie cei din urmă.

La fel, nu îi alegeţi pe cei care pretind cu ipocrizie că doresc să fie cei din urmă numai pentru a fi aleşi. Aveţi chiar datoria să îi exilaţi pe cei servili din ţinuturile voastre, până când se vor întoarce la voi, avându-Mă pe Mine martor în inimile lor, şi vă vor spune cu sinceritate că doresc să fie acceptaţi din nou, în calitate de slujitori umili ai celorlalţi.

Meditaţi asupra acestor cuvinte şi dovediţi-vă ospitalieri cu străinii cărora le voi conduce personal paşii către voi. În acest fel, Eu voi fi în mijlocul vostru pentru totdeauna, acum şi de-a pururi. Amin. Binecuvântarea Mea să vă însoţească de-a pururi. Amin”.